Rolul educatiei in dezvoltarea personalitatii umane

Educatia in viata unui om are un rol foarte important, educatia dezvolta nenumarate laturi senzitive, emotionale, cat si laturi pragmatice de viata, educatia ca definitie este un fenomen social care reprezinta transmiterea de date si trairi existentiale, a generalitatilor despre cultura si societate. Educatia dezvolta stilul unui om, pana la urma aceasta invatare ti-o predai tu, nu exista un profesor, invatarea ajuta la formarea unui scop in viata, la formarea viitorului, insa si cantitatea face diferenta in acest caz, tocmai de aceea in functie de invataturile primite, personalitatile sunt diverse. Adica un om plin de cultura si invatat ca la carte niciodata nu va fi cel mai popular sau cel care se pricepe la cele mai multe lucruri practice, insa unul care cu adevarat este educat sa faca fata fizic vietii nu poseda o cantitate atat de mare de informatii logice si teoretice.

      Dezvoltarea personalitatii unui om incepe in momentul in care persoana in cauza este capabila de aputea face alegeri, pentru ca un om care stie sa mearga intr-o directie stie si de ce a ales sa mearga in acea directie, asta e educatia, atunci cand sti de ce faci un lucru si sti cum sa faci un lucru. Totul conteaza intr-o lume in care sunt putini cei care au carte, iar restul face parte din acei 7 ani de acasa, acei 7 ani care se vor transforma intr-o viata. Educatia din zilele noastre si de pe taramurile noastre reprezinta niste foi cu indrumari care niciodata nu s-au schimbat, mereu educatia teoretica primita in institutii de invatamant a fost inutila, tot ceea ce se invata printre banci si ore scurse in noapte nu au nicio importanta, nimic din ce inveti intr-o astfel de camera cu 4 pereti, sala de clasa, nu te va ajuta in viata de zi cu zi, ca om care vrea succesul si fericirea pe plan personal. Omul din zilele noastre are nevoie de o personalitate puternica, plina de anturaj, doar asa poti reusii intr-o societate contemporana plina de cerinte spre fizic, nu spre psihic, teoria nu iti ofera acea lingura de mancare pe care visezi sa o ai primita pentru munca depusa.
      Fie ca dai importanta educatiei din scoli, fie ca dai importanta educatiei primite ca om de rand, educatie elementara, aceasta invatare este importanta pentru caracterul si personalitatea ta, asa iti conturezi motivatia si vointa, ceea ce iti doresti, o intamplare nefericita nu ar trebuii sa schimbe ceea ce educatia te-a invatat sa faci, mereu trebuie sa ai o tinta, sa tragi inspre acea tinta si sa ai norocul ori siguranta ca vei nimerii din prima. Sunt multe pareri despre educatie, bune si mai putin bune, insa atunci cand omul care vrea sa te educe nu este un om cu carte la cap, adica unul capabila sa fie invatator, nici tu nu vei devenii un educat.

Educaţia în zilele noastre

Omul se află în fruntea piramidei fiinţelor vii. Inteligenţa i-a dat o armă de neînvins şi a putut stăpâni celelalte fiinţe înzestrate cu viaţă, să le înfrângă şi să le domine, chiar dacă ele erau fizic mai puternice. Pe unele animale a ştiut să şi le apropie, să le folosească, să le domesticească. La rândul său, omul a învăţat nişte reguli de comportament, unele fiindu-i necesare pentru propria existenţă, altele fiindu-i impuse de faptul că trăieşte în comunităţi şi conlocuirea socială impune nişte reguli. Suntem părţi ale unui întreg şi trebuie necontenit să ţinem seama de acest lucru.

De mici suntem educaţi. De sute de generaţii, regulile de comportament ne-au fost transmise de familie şi, în primul rând, de mamă, de şcoală şi de societate. La aceste reguli de comportament, educaţiei, li se adaugă dobândirea cunoştinţelor în variate domenii şi, evident, în cele în care fiecare ne specializăm.

Educaţia ne pregăteşte pentru viaţă. De ea depinde propria noastră existenţă individuală, dar şi relaţia noastră cu ceilalaţi, felul în care, ca indivizi, ne vom încadra într-o activitate socială complexă, cum ne vom comporta. Ea trebuie să ne ajute să ne desăvârşim noi înşine ca indivizi, dar şi să ne facă să fim utili comunităţii şi, mai ales, să nu intrăm în conflict cu ea.

Dacă urmărim modalităţile de comportament ale multor specii de animale, mai ales ale celor care trăiesc în largi comunităţi, remarcăm cum ele se supun voluntar – sau li se impune acest lucru de celelate – unor ierarhii şi unor reguli de fier. Oamenii sunt, şi ei, o parte a extraordinarei existenţe! Nimeni nu este singur pe lume şi fiecare este o părticică într-un imens lanţ al existenţei umane. Suntem legaţi de lumea în care trăim, de ceilalţi, dar şi de trecut, de prezent şi de viitor. Trebuie să înţelegem, să acceptăm şi să ne purtăm ca mică parte a unui uriaş întreg.

Educaţia trebuie să ne pregătească pentru comportamentul nostru individual, pentru relaţia noastră cu ceilalţi membri ai comunităţii imediate căreia îi aparţinem, dar să ţină totodată seama că suntem parte a unui popor, a unei naţiuni şi suntem cetăţeni ai unui continent şi ai lumii. Prin corelările contemporane ale existenţei noastre, suntem confruntaţi cu probleme de o mare complexitate. Facilitatea relativă a călătoriilor în direcţiile cele mai îndepărtate, legăturile extraordinare pe care ni le oferă nu numai telefonul şi telegraful, dar, mai ales, lumea computerelor, email-urile devenind o componentă a existenţei noastre cotidiene, ne-a aşezat într-o situaţie de relaţie şi interdependenţă de care trebuie neapărat ţinut seama şi în formarea noastră educaţională.

Firesc, ne punem întrebarea dacă educaţia îşi mai are astăzi locul cuvenit, tocmai când complexitatea existenţei noastre ar impune acest lucru cu acuitate? Cum sunt educaţi tinerii în relaţia lor cu familia, cu părinţii, în respectul bătrânilor şi în cazul băieţilor – al femeilor -, în ce măsură sunt crescuţi cu respectul celui de alături, cu un comportament discret şi neostentativ? Dar familia, şcoala şi mass-media le mai fac o educaţie naţională? Li se mai dă sentimentul că aparţin unei naţiuni, care unită, respectându-şi trecutul, îşi construeşte un viitor în cadrul mai larg pe care ni l-am ales al comunităţii europene? Iar în cadrul acesteia, fiecare ţară, fiecare naţiune îşi dobândeşte  locul care trebuie să i se cuvină şi acest loc depinde de implicarea conştientă a fiecăruia, de sentimentul unei datorii şi nu numai al unor imediate profituri individuale proprii! Şi în sfârşit, primesc oare tinerii educaţia ca fii ai planetei, fiinţe egale şi care, în prietenie şi colaborare, urmează să răspundă cu toţii provocărilor grele cu care va fi confruntată în viitor umanitatea?

Părinţii sunt îndeobşte prinşi în muncă, rareori mama se poate dedica copilului sau copiilor, “lumea bunicilor” este şi ea pe cale de dispariţie. Şcoala nu se preocupă în suficientă măsură de latura educaţională. Orele de dirigenţie, care ar putea să reprezinte un instrument de “modelare”, sunt minimalizate sau chiar înlăturate. Mass-media, în căutare de senzaţional şi cu totul indiferentă la efectele nocive pe care le poate produce, contribuie, mai degrabă, la o contra-educaţie decât la educaţie! De la oamenii politici educaţie, de asemenea, îndeobşte nu se poate primi!

Şi, totuşi, aproape paradoxal, mai întâlnim tineri bine educaţi. Mai sunt familii care reuşesc să-şi facă “datoria”, mai sunt, de asemenea, tineri în care predispoziţia spre bună creştere este puternică. Este un lucru bun, dar, firesc, ne dorim ca acest lucru să aibă loc pe ansamblul societăţii. Dacă am conştientiza cu toţii cât este de necesară această multiformă educaţie, poate că drumul nostru, al tuturor, către mai bine ar fi mai uşor.

Scopul educției în societatea de azi!

Terminarea studiilor şi obţinerea unei diplome este una dintre priorităţile adolescenţei. O diplomă îţi măreşte opţiunile, posibilităţile de alegere. Nu e nevoie să fii în fruntea clasei, dar trebuie să faci efortul de a termina şcoala. Uneori, şcoala te poate plictisi, alteori pare dificilă. Lucrurile bune, însă, vin rareori cu uşurinţă în viaţă. E nevoie să perseverezi şi să studiezi,  cât poţi mai bine. Învaţă-te să-ţi placă să înveţi - şi să continui să înveţi - tot restul vieţii. Deoarece cantitatea de informaţie se dublează la fiecare cinci ani, este nevoie să înveţi şi după terminarea şcolii.

Analfabeţii viitorului nu vor fi cei ce nu ştiu să scrie şi să citească, ci aceia care nu vor putea să înveţe, să uite cunoştinţele depăşite şi să înveţe din nou, din nou şi din nou!
Desigur, educaţia este scumpă; dar ignoranţa este încă mai costisitoare.
Scopul educaţiei şcolare este, după conservatori, dezvoltarea puterii intelectuale a elevilor, asimilarea cunoştinţelor de bază, prin predarea limbii materne, matematicii, ştiinţelor, istoriei, artelor şi a limbilor străine.

Învăţământul tradiţional

Învăţământul tradiţional se distinge prin:

• memorizarea prin repetiţie;
• dezvoltarea intelectuală lineară;
• efortul şi competiţia individuală;
• asimilarea cât mai multor date şi informaţii.

Aspectul clasei în învăţământul tradiţional

• metode statice şi rigide;
• compartimentalizarea învăţământului;
• rolul unilateral al profesorilor de a preda cantitativ informaţii, date, cunoştinţe;
• uniformizare culturală;
• învăţământ în mediu izolat;
• implicarea părinţilor;
• folosirea redusă a echipamentelor;
• izolarea de tehnologie şi de comunitate.

Profesor entuziast

Educatorii cu idei progresiste îşi propun să pregătească elevii pentru o viaţă sănătoasă în familie şi în societate, pentru o profesie şi un ţel în viaţă, să-i înveţe cum să-şi folosească timpul liber şi cum să-şi dezvolte personalitatea.

Învăţământul modern

Învăţământul modern urmăreşte:

• să stimuleze plăcerea de a învăţa;
• dezvoltarea întregii capacităţi umane: fizice, intelectuale, emoţionale, sociale, morale şi spirituale;
• pregătirea pentru o societate a informaţiei;
• eforturile de colaborare;
• să dezvolte gândirea, intuiţia şi creativitatea;  
• legătura dintre materiile predate;
• stimularea diversităţii şi stimei personale;
• remarcarea asemănărilor şi diferenţelor culturale dintre grupurile etnice;
• familiarizarea tinerilor cu tehnologia modernă a informaţiei;
• folosirea flexibilă a resurselor şi utilajelor;
• încurajarea parteneriatului extensiv cu părinţii şi comunitatea.

În adolescenţă, îţi petreci mai mult timp în şcoală, decât în orice altă activitate. Educaţia este "meseria" ta, iar şcoala este centrul activităţii tale sociale.
Este important să ştii ce vrei, să ai un scop în viaţă şi să studiezi sârguincios.
Evită atitudinea pasivă faţă de învăţătură!

Învăţatul pasiv

Învăţatul pasiv se referă la  cei care nu participă activ şi cu entuziasm la învăţătură. Asemenea elevi  învaţă mecanic, iar gândul lor este aiurea. Sunt apatici, distraţi, lipsiţi de entuziasm, neperseverenţi, înţeleg şi  reţin cu greu, nu au metode bune de învăţătură şi iau note proaste. Învăţătura lor este superficială, cu pauze numeroase, nu-i interesează şcoala şi, cu timpul, devin indiferenţi intelectual, chiar letargici.

Asemenea elevi devin nemulţumiţi, dezorganizaţi, iresponsabili, lipsiţi de încredere în ei înşişi şi au conflicte cu părinţii şi profesorii. Dacă nu sunt îndrumaţi, pasivitatea şi indiferenţa lor intelectuală poate  persista mai târziu în viaţă; vor ajunge persoane nedezvoltate la întregul lor potenţial intelectual.
O minte nestimulată se ofileşte rapid, mai repede decât muşchii.  

Atitudinea faţă de învăţătură
     
Poţi privi şcoala ca pe o plăcere sau ca pe o corvoadă; depinde de tine. Desigur, sunt multe alte lucruri interesante în viaţa ta în afară de şcoală, care te pot tenta: prietenii, dragostea, sexul, moda, muzica sau sportul. Depinde de tine ce fel de priorităţi îţi alegi.

Sugestii pentru a avea succes la şcoală:

• învaţă de plăcere; 
• fii motivat;
• stabileşte-ţi ţeluri imediate şi de viitor;
• hotărăşte ce e mai important şi are întâietate;
• dezvoltă-ţi o metodă eficace de învăţătură;
• organizează-ţi locul de învăţat;
• planifică-ţi studiul;
• învaţă conştiincios;
• încearcă să înţelegi ideile complexe;
• acordă atenţie detaliilor importante (identifică-le, înţelege-le şi aminteşte-ţi-le);
• fă legătura între ce înveţi şi ceea ce ştiai deja;
• încearcă să aplici ce ai învăţat;
• perseverează.

Succesul şi insuccesul şcolar

 

                REFERAT LA PEDAGOGIE

Tema:   Succesul  şi  insuccesul  şcolar.

                                                                                      

Una din temele importante  ale psihologiei sociale, cu impact deosebit în mediul şcolar, o constituie studiul gândirii sociale sau al atribuirii cauzale. Teoriile din acest domeniu descriu felul în care omul construieşte explicaţia cu privire la experienţele sale. Indivizii caută să înţeleagă lumea şi să-i desluşească determinismele, căci numai astfel ăşă pot duce la bun sfîrşit acţiunile. În cazul în care nu reuşesc să obţină explicaţii  mulţumitoare cu privire la evenimentele mediului ce-i înconjoară, ei trăiesc o stare de discomfort psihic.

   Oamenii îşi făuresc explicaţii atît pentru fenomenele lumii fizice ( de exemplu, pentru un trăsnet sau pentru erupţia unui vulcan), cît şi pentru compăortamentele umane ( pentru manifestări de furie, mărinimie sau pentru eşec) . În general, astfel de explicaţii au o natură cauzală, în sensul că ele atribuie efectului observat o cauză.

    Fritz Heider , iniţiatorul teoriei atribuirii a fost cel care atras atenţie cercetătorilor asupra importanţei inferenţelor pe care le face simţul comun cu privire la evenimentele din mediu. El aşezat nevoia de înţelegere, de ordine, de coerenţă logică între motivele umane fundamentale. În concepţia lui, cauzele pe care le atribuim comportamentelor celorlalţi sunt de două feluri:

-         factori interni (de pildă, motivaţia persoanei);

-         factori externi (situaţia, presiunea socială).

De asemenea, el a arătat că individul  nu face numai hetero-atribuiri, căutînd să explice conduitele celorlalţi , dar şi auto-atribuiri, în încercarea de ase înţelege pe sine.

    Jones şi Davis au rafinat modelul lui Heider, insistînd asupra atribuirilor interne. Teoria propusă de ei, a inferenţelor corespondente, descrie maniera în care individual inferează o dispoziţie (o trăsătură) a actorului (persoana care desfăşoară comportamentul şi asupra căreia se face atribuirea ) pe baza comportamentului observat. Elementul central al unui astfel de demers este reperarea intenţiei actorului, iar pentru a stabili existenţa intenţiei, observatorul trebuie să ştie daă actorul este sau nu conştient cu privire la efectele acţiunii sale, şi dacă este capabil de a produce aceste efecte. În cazul în care unul din cele două elemente ale intenţiei lipseşte, atribuirea internă este compăromisă. Indivizii sunt intertesaţi să fecă atribuiri interne (deci să pună în corespondenţă comportamente şi dipoziţii), întrucît cauzele din interiorul persoanei sunt stabile şi fac conduita predictibilă.

 În cadrul teoriei atribuirii,un cîmp de cercetări deosebit de interesant s-a dovedit a fi cel al atribuirii succesilui şi eşecului. Bernard Weiner, psihologul social care a stuniat acest gen de activitate cognitivă, a stability că, în general, cauzele pe care le invocă indivizii în încercarea de a explica reuşita sau eşecul proprii sau ale altora pot fi ordonate după două dimensini:

§  intern (personal)- extern (situaţional;

§  stabil-instabil.

Astfel, Weiner obţine patru tipuri de cause psibile:

·        internă şi stabilă (capacitatea);

·        internă şi instabilă (efortul);

·        externă şi stabilă (dificultatea sarcinei);

·        externă şi instabilă (şansa).

Un elev poate să explice nota proastă pe care tocmai a primit-o punînd-o pe seama uneia din aceste cause. Trebuie să observăm că performanţele sale şcolare viitoare, precum şi comfortul său psihic depind de atribuirea  pe care o face. Este evident că el se va simţi împăcat cu sine şi stima de sine îi va fi menajată dacă va invoca o cauză externă şi stabilă. Pe de altă parte, un elev înclinat să facă mereu atribuiri interne pentru nereuşitele sale din clasă va avea o stimă de sine slabă şi, în egală măsură, aşteptări slabe cu privire la posibilităţile sale de a obţine note foarte bune.

           Atribuirile stabile ale reuşitei sau eşecului pot marca o dimensiune foarte importantă a personalităţii, sentimental propriei eficienţe (self-efficacy).  Acesta, definit ca aprecierea unei personae asupra propriilor capacităţi de aorganiza şi duce la împlinire acţiuni necesare pentru atingerea unei performanţe, trebuie deosebit de stima de sine, care se constituie ca o acreciere globală a valorii propriei personalităţi. Self-efficacy este un factor cardinal al succesului şcolar. Elevii care obţin scoruri mari la scalele ce măsoară această caracteristică au rezultate şcolare mai bune. Totuşi, trebuie spăus că există, de exemplu, copii care au un sentiment al propriei eficienţe foarte dezvoltat în ceea ce priveşte domeniul literaturii, şi au mult mai puţină încredere în forţele lor cîn e vorba de a înfrunta o problemă de matematică.

           Sentimentul propriei eficienţe poate fi amplificat prin atribuiri interne ale succeselor şi prin auto-persuasiune, dar foarte importante rămîn obţinerea succeselor reale şi feed-back-ul profesorilor.

         Cunoaşterea condiţiilor determinative ale succesului în activitatea  de învăţare sau nereuşitei şcolare orientează activitatea profesorului, care poate adopta măsuri pentru sporirea capacităţii intelectuale şi morale a elevului sau pentru lichidarea şi mai ales prevenirea piedicilor şcolare.

Astăzi este pe deplin dovedit că nivelul de dezvoltare a diferitelor funcţii poate fi ameliorat într-o oarecare măsură prin activităţi organizate corect, mai ales la copiii cu o întârziere temporală în ritmul dezvoltării mintale, la cei lipsiţi de influenţele educative adecvate în cadrul familiei sau la cei cu o eficienţă mintală scăzută ca efect al unor traume sau carenţe afective. (M. Roşca)

În matricea complexă a reuşitei şcolare ponderea factorilor intelectuală este destul de însemnată, cca 50% din varianta rezultatelor şcolare fiind pusă pe seama inteligenţei. Restul de 50% este pusă pe seama factorilor nonintelectuali de personalitate, precum şi condiţiilor de organizare a activităţii şcolare, metodelor de predare.

Deficienţele în percepţiile vizuale, auditive sau tulburările limbajului oral pot determina pregătirea incomplectă a copilului pentru învăţarea citirii. Insuficienţa dezvoltare a orientării şi a structurii spaţiale a funcţiei simbolice a limbajului, a înţelegerii masajelor verbale pot fi cauze ale imaturităţii pentru citire.

În dezvoltarea inteligenţei şi a capacităţii de autoreglare a copilului există o anumită succesiune stadială obligatorie iar actualizarea potenţialităţilor psihice presupune organizarea cerinţelor instructive în acord cu aceste posibilităţi.

La 6-7 ani copilul trece de la acţiunea imediată la operaţie. Reuşita la aritmetică presupune capacitatea elevului din clasa I de a reprezenta mintal, de a imagina rezultatul unor acţiuni, adică de a anticipa prin reprezentare desfăşurarea unor situaţii simple. Diferenţele individuale sunt definitorii pentru gradul de educabilitate a elevilor. Se caută, astfel, o concordanţă între caracteristicile psihofiziologice ale subiectului şi exigenţele sarcinilor şcolare. Criteriul acestei concordanţe este succesul la învăţătură exprimat în calificativ ca modalitate de evaluare a randamentului şcolar. Calificativul este un indice discutabil al valorii şi al pregătirii elevului, depinzând nu numai de elev ci în mare măsură şi de învăţător.

Inteligenţa este unul din elementele constelaţiei factorilor interni ai performanţei şcolare. La elevii cu insuficienţe mintale, importanţa factorilor intelectuali în determinarea reuşitei – nereuşitei este mai mare decât la cei normali sub aspect intelectual. Sunt deci situaţii în care inteligenţa, tocmai prin deficienţele sale, devine factorul fundamental în determinarea randamentului şcolar.

Unul din factorii de bază ai reuşitei şcolare est inteligenţa şcolară. Termenul de „inteligenţă şcolară”, cu valoare pur operaţională, ar desemna, în perspectiva concepţiei lui J. Piaget, echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, la diferite niveluri de şcolarizare. Se diferenţiază de inteligenţa generală, globală, verbală, practică, etc., mai ales prin specificitatea conţinutului său, dar se supune legilor generale ale dezvoltării mintale. Inteligenţa şcolară exprimă gradul de adaptare a elevului la cerinţele activităţii de tip şcolar. Ea depinde de variaţiile permanente ale şcolii, de sarcinile şcolare şi de personalitatea elevului; deci se raportează la capacitatea elevului de a-şi însuşi cunoştinţe şcolare, deprinderi intelectuale etc. în condiţii obişnuite, normale, de şcolarizare cărora li se adaptează marea masă de elevi de aceiaşi etate cronologică.

Puterea de muncă, rezistenţa la efort, vivacitatea personalităţii, ritmul şi eficienţa activităţii etc. influenţează reuşita şcolară a elevilor. Inadaptarea elevilor lenţi are un caracter foarte particular, având frecvent oricine psiho-somatică. Există, în cazul acestor elevi o cronaxie defectuoasă, care poate fi constituţională şi care nu relevă deloc rea-voinţă din partea elevului. Orice încercare bruscantă, venită din partea şcolii sau a familiei, de a-l face pe acest elev mai rapid, poate duce la confuzii, la eşec, care agravează situaţia tensională a elevului. Încetineala psihofiziologică excesivă, ritmul prea lent pot genera, chiar şi la un copil cu posibilităţi intelectuale normale, o formă specifică a nereuşitei şcolare. „Astenia mintală”, oboseala de integrare a informaţiilor şi de coordonare a verigilor activităţii, fac ca elevul să fie lipsit de eficienţă intelectuală. Eficacitatea inteligenţei şcolare depinde, alături de perseverenţă şi de rapiditatea funcţionării mintale. În contrast cu elevul pasiv (astenic), cel activ (stenic) se caracterizează printr-o mare capacitate de a învinge dificultăţile exterioare, care îi stimulează energia fizică şi mintală. Dacă activismul se asociază cu aptitudini şcolare dezvoltate, firea perseverentă va parcurge o cale ascendentă în activitatea şcolară.

Activitatea şcolară poare provoca oboseala prevenind de fapt epuizarea rezervelor de energie ale organismului (prin intervenţia procesului de inhibiţie). Oboseala elevului se manifestă nu atât la nivelul rezultatelor şcolare, cât în amplitudinea oscilaţiilor acestora. Ritmul de apariţie a oboselii – arată M. Roşca – şi în funcţie de intensitatea şi conţinutul activităţii, de tonalitatea afectivă lecţiei, de variaţia capacităţii de muncă pe parcursul unei zile, în funcţie de oscilaţiile ritmice ale excitabilităţii scoarţei cerebrale, de regimul de odihnă etc.. Starea subiectivă de oboseală se poate instala şi pe fondul monotoniei care duce la saturaţie. Întrucât atenţia este o condiţie indispensabilă a desfăşurării lecţiei şi implicit a reuşitei şcolare, gradul de concentrare şi intensitatea atenţiei, stabilitatea şi flexibilitatea ei se schimbă în funcţie de calitatea predării şi de rezistenţa elevului la efort. Oboseala elevului, explicabilă în ultimă instanţă prin procese nervoase corticale, apare drept consecinţă a implicării funcţiilor psihice în activitatea şcolară. Nu memorarea mecanică, reproducerea fidelă etc.; ci capacitatea de a înţelege, curiozitatea intelectuală sunt factori interni care pot întârzia sau preveni apariţia nejustificată a fenomenului de oboseală.

Reglarea psihică este cea care îl face pe elev să-şi corecteze şi să-şi adecveze continuu comportamentele şi rezultatele, să-şi inhibe tendinţele impulsive şi să-şi folosească resursele interne. Ea îndeplineşte o funcţie adaptativă; ceea ce nu exclude ca elevul să manifeste uneori reglări psihice inadaptative generale şi întreţinute mai ales prin metode educative greşite. Se poate vorbi de o autoreglare, care se centrează în jurul conştiinţei de sine şi a voinţei.

Începând de la vârsta de cca 5 ani acţiunile copilului sunt planificate şi reglate întrucâtva conştient – prin intermediul imaginii mintale şi al cuvântului. Astfel, copilul îşi dă seama că el iniţiază şi tot el reglează activitatea.

Punctul de plecare în formarea operaţiilor mintale la copil îl constituie acţiunea externă cu obiecte concrete. Limbajul înlesneşte, pe de o parte, interiorizarea acţiunii materiale şi detaşarea de aspectele neesenţiale, iar, pe de altă parte, exteriorizarea acţiunii mintale în conversaţie. În final procesul se transpune în planul limbajului intern, adică în planul mintal propriu-zis în care operaţia se realizează ca act de gândire. Elevul ajuns în stadiul operaţilor formale (gândire verbal-abstractă, formală) poate fi „activ”, în sensul desfăşurări raţionamentelor ipotetico-deductive, deşi această activitate mintală nu îmbracă o formă concretă, ci una abstractă.

Metodele intuitive fac apel la mecanisme psihologice diferite faţă de cele implicate în metodele active şi nu sunt suficiente pentru dezvoltarea gândirii.

Şcolarul trece treptat de la acţiunea modelată obiectual la acţiunea mintală, interiorizată. Aceasta din urmă devine reversibilă şi prescurtată, ceea ce marchează formarea operaţilor mintale. La rândul lor operaţiile se grupează în structuri funcţionale care nu sunt altceva decât aptitudini, capacităţi de acţiune mintală care, în interacţiune cu alţi factori interni şi externi, determină reuşita şcolară a elevului.

     

Educatia este cheia succesului tau!

“Viata este fie o aventura care merita traita din plin, fie nu este nimic” Helen Keller.
Pregateste-te  in viata in asa fel incat sa fii tu insuti ca cine doresti sa fii. Educa-te in mod continuu, iesi in lume, actioneaza, practica in mod constant, respecta-te suficient de mult incat sa ai puterea sa te pui in cea mai buna pozitie. Alege intelept, fii motivat, persevereaza si sigur rezultatele vor fi pe masura. Aminteste-ti ca inainte de a invata sa scrii si sa citesti, luai o carte in mana si inventai fraze, inchipuindu-ti ca….Majoritatea oamenilor isi inchipuie ca….mergand in viata fara sa inteleaga de ce traiesc. Dar tu, deja stii, ca indiferent de ce doresti sa intreprinzi, indiferent in ce domeniu doresti sa ai succes, din nou si din nou va trebui sa inveti sa scrii, sa citesti si sa interpretezi in limba propriilor tale alegeri de viata. Asta inseamna ca, sunt inexistenti oamenii prosti, dar cu siguranta ca pot sa existe oameni nepregatiti intr-un domeniu sau altul, exceland insa in ceea ce isi doresc cu adevarat sa experimenteze. Si tu, si eu si fiecare om de pe aceasta planeta avem oportunitatea de a deveni maestrii in ceva anume, de a excela intr-un anume domeniu, de a fi cel mai the best si nu fiindca intram in competitie pentru a me indeplini acel vis calcand pe altul in picioare, ci fiindca am inteles ca adevarata oportunitate pe care un om il are pe pamant este motivatia, perseverenta si bucuria drumului parcurs, fiind deschisi in mod constant spre a invata zi de zi ceva nou, ceva pretios si util.
Au existat o multime de personaje de-a lungul istoriei care si-au depasit conditia fiindca au fost consecventi in ceea ce si-au dorit, fructificand astfel fiecare oportunitate, indiferent daca ceilalti erau de acord cu ceea ce acestia faceau ori ba.
Tu ce mai astepti? Alegi sa asimilezi cunostinte sau sa te educi actionanad in directia dorita de tine? Ca intotdeauna, alegerea iti apartine!

Educaţia în viaţa omului

Termenul educaţie provine din latinescul: educo-educare şi are sensul de: a alimenta, a creşte, a îngriji. De fapt, educaţia disciplinează omul, formează individul, în primul rând pentru sine, dar şi pentru cei din jur. O posibilă definiție a educaţiei în concepţia filosofului german Immanuel Kant ar fi:,,Educaţia este activitatea de disciplinare, de cultivare, civilizare a omului, iar scopul educaţiei este de-a dezvolta în individ toată pefecţiunea de care este susceptibil.”
Procesul de educaţie este unul complex şi nu oricine este interesat să facă educaţie. De la indivizi până la instituţii, desfăşurarea procesului de muncă este în acord cu desfăşurarea procesului de educaţie. Relaţiile sociale, relaţiile profesionale, cât şi cele interumane au la bază educaţia, instruirea, formarea indivizilor în planul comunităţii în care vieţuiesc. Încă de mic, copilul trebuie să cunoască anumite reguli de conduiă, norme ale moralităţii şi comportamentului uman. Pentru formarea sa, acesta nu trebuie să evite contactul cu răul, dimpotrivă, să lupte contra acestuia, să-l cunoască şi să devină capabil de a-l învinge. De fapt, scopul educaţiei este acela de a-l pregăti pentru o viaţă completă.
Educaţia aparţine cunoaşterii, dar este şi un gest de generozitate şi de sacrificiu. Nu oricine deţine calitatea de-a fi educator. Din  comoditate, din confort, din dezinteres, aceşti făuritori de spirite, pot fi însă distrugători.
Indiferenţa poate naşte ,,monştri” . Astfel, răul poate fi încurajat şi prin tolerare. Gradul ridicat de civilizaţie, de cultură, de conduită converg înspre o educaţie reuşită.
Educaţia are ca scop şi atingerea unei posibile stări de fericire? Sau aceasta se particularizează în funcţie de individ, de idealul acestuia?  Uniformizarea prin educaţie este imposibilă, deoarece fiecare individ îşi construieşte propriul stil de viaţă şi deţine o anumită mentalitate.
A fi educat înseamnă o posibilă cale spre reuşită, spre succes. Cu siguranţă, individul educat este acela care are şansele cele mai mari de-a progresa. Există forme ale educaţiei care provin din diferite experienţe: economice, politice, religioase, artistice, filosofice, tehnice, sociale şi profesionale. Orice experienţă constituie, o posibilitate de instruire, de formare, o formă a educaţiei, de altfel.
Binele poate fi în relaţie cu educaţia? Iar răul cu lipsa acesteia? Cu cât omul este mai evoluat, cu atât instinctul primar este controlat, cu atât mai  mult, acesta prin înţelepciune poate discerne binele de rău, îndepărtându-l pe
acesta din urmă. Dobândirea cunoştiinţelor este un produs al educaţiei, în acest sens, Aristotel, un important filosof al Greciei Antice afirma:,,Educaţia este cea mai bună provizie pe care o poţi face pentru bătrâneţe.” Educaţia este un stil de viaţă, omul  educat este acela care a învăţat să trăiască în spiritul înţelepciunii. Astăzi, deşi educaţia deţine destule carenţe, reflectate în multe moduri de-a fi, aceasta este imperios necesară pentru relaţiile dintre oameni, pentru armonia dintre ei şi pentru evoluţia societăţii, în genere.

Educatia ne face oameni

Educatia este primul lucru care ne diferentiaza de animale. Noi folosim educatia pentru a evolua, pentru a marca acest proces. Fiecare lectie invatata ne aduce mai aproape de examenul final, examenul care ne permite intrarea in lumea celor invatati.
Educatia ne face oameni. Fiecare cuvant pe care il luam ne completeaza pentru a ajunge oameni, fiecare litera se alatura la propozitia care ne defineste, fiecare sunet se imbina in cantecul sufletului nostru. Educatia este primul element din reactia chimica la temperatura corpului, descompunandu-se in persoana noastra si informatie. Noi suntem informatie vie, fiecare actiune a noastra se transforma in noi date pe care le stocam in memoria noastra. Fiecare cuvant rostit decodifica texte ale unei civilizatii antice, ducandu-ne mai aproape de perfectiune.
Educatia este puntea dintre noi si viitorul nostru, ne leaga de trecut prin prezent, lasandu-ne in acelasi timp liberi sa decidem. Ne ofera posibilitatea de a discerne intre bine si rau, intre alb si negru. Dualitatea e fireasca, insa educatia este criteriul care ne ajuta sa alegem corect. Nu exista mereu o alegere corecta deoarece fiecare actiune poate afecta o anumita persoana, insa incercam mereu sa alegem corect pentru noi. Trebuie sa fim corecti macar cu noi insine, iar educatia ne permite sa facem asta.
Educatia este criteriul dupa care esti judecat. Este primul lucru care ne ofera o „eticheta” in societate, trebuie sa incercam mereu sa invatam tot mai mult pentru a ne scrie cat mai frumos numele pe o eticheta care sa ne descrie, trebuie sa reusim sa trecem peste prejudecati pentru a putea folosi educatia.

Scoala vietii ne ofera educatie alternativa, fiecare are in vene curent alternativ care se alimenteaza de la centrala educatiei, scoala, pentru a pune in functiune cea mai complexa masinarie: mintea omului.
Toata viata invatam pentru a obtine educatia. Este harul pe care fiecare il poseda, o resursa infinita care ofera energie omului.
Ce este educatia pana la urma?
Nu se poate da o definitie batuta-n cuie, dictionarul vietii noastre fiind o parte a educatie. Noi nu putem explica exact cine sau ce este Dumnezeu, deci dictionarul nostru nu poate defini educatia.
Educatia este un complex semantic in lucreaza cuvinte, un complex care ne ofera cuvintele cautate. Educatia este complexa.
Scoala ne invata despre descoperiri ale unor panteoane inchinate unor zei uitati de timp. Noi suntem arheologii care dezgroapa comorile constand in date care dateaza de pe vremea unei civilizatii care isi educa intreaga viata.

Noi, in calitate de oameni, trebuie sa protejam natura. Se incearca in permanenta invatarea viitoarelor generatii pentru a exista inca o speranta pentru noi. Incercam sa luam educatia si sa o dam mai departe, este o boala care se raspandeste pe cale intelectuala.

Viitorul nu este prea roz pentru societatea noastra. Curcubeul de pe cer, semnul pactului dintre Dumnezeu si omul afectat de potop, a ajuns sa reflecte poluarea in apele Terrei. Viitorul va fi roz doar daca vom incerca noi sa il schimbam.

Trebuie ca educatia viitorului sa fie scrisa cu multa munca si interes, trebuie sa luam un stilou plin cu pasiune, o coala alba pentru un nou inceput si sa punem in legaturi eterne cuvinte care ne vor forma. Noi suntem sume de cuvinte formate prin diferenta dintre noi si animale, inmultindu-se in fiecare clipa si impartindu-ne in parti distincte ale personalitatii noastre care vor ajunge sa se raspandeasca, lasand in urma noastra o calitate.

Viitorul trebuie sa cuprinda o imbinare intre tehnologie si educatie. Primul pas este facut de Holcim Romania. Aceasta companie a realizat un manual digital care trebuie sa faca primul pas pe calea catre educatie pentru elevii care invata cum sa protejeze mediul .

Viitorul trebuie sa fie lectia din care vom da examen la materia existenta, examen pe care nu putem sa il picam. Trebuie sa invatam fiecare lectie pe care viata ne-o ofera. In momentul in care vom intelege ca traiul nostru nu se rezuma la lucrurile lumesti, vom putea avea viata dorita.