Cele mai frecvente erori de evaluare

          Indulgența / severitatea constă în gruparea calificativelor acordate, pe o scală de valori, în partea pozitivă /negativă a acesteia, în loc sa fie răspândite (dacă persoana evaluata merita ) pe toată scala de valori.
      Este cea mai întâlnită eroare de evaluare: fiind îngăduitor, evaluatorul evita posibilele nemulțumiri și discuții neplăcute cu angajatul în cauza ; fiind sever, pur și simplu îl reduce la tăcere.

          Evaluatorii au adesea tendința de a nivela aprecierile legate de performantele subordonaților; ei ezită să facă aprecieri utilizând și calificativele extreme.

 

a. Efectul „halo”. Aprecierea se realizează prin extinderea unor calităţi secvenţiale la întreaga conduită didactică a elevului. Aprecierea unui elev, la o anumită materie, se face potrivit situaţiei obţinute la alte discipline. Efectul are ca bază psihologică faptul că impresia parţială iradiază, se extinde asupra întregii personalităţi a elevului. Elevii cei mai expuşi acestui efect pot fi elevii de frunte sau cei slabi. Profesorii, în virtutea unor judecăţi anticipative, nu mai observă eventualele lipsuri ale elevilor buni, după cum nu sunt „dispuşi” să constate unele progrese ale celor slabi. Pentru diminuarea consecinţelor negative, presupuse de acest efect, se poate apela la mai multe modalităţi practice. Recurgerea la examene externe este o primă strategie. La acestea sunt atraşi profesori de la alte şcoli, care vor realiza corectarea. Apoi, o altă strategie benefică poate fi extinderea lucrărilor cu caracter secret, care asigură anonimatul celor apreciaţi. 

b. Efectul Pygmalion sau efectul oedipian. Aprecierea rezultatelor obţinute de un elev este influenţată de părerea pe care profesorul şi‑a format‑o despre capacităţile acestuia, părere care a devenit relativ fixă. Într‑un fel, ca şi în mitologia greacă, ideile şi opiniile evaluatorului determină apariţia fenomenului. Profeţiile, odată emise, au şanse mari să se autoîmplinească. Predicţiile profesorilor nu numai că anticipă, dar şi facilitează apariţia comportamentelor invocate.  Orice profesor îşi formează despre elevii săi anumite impresii în legătură cu posibilităţile acestora. Până la urmă, aceste păreri vor influenţa, inconştient sau nu, comportamentul şi randamentele elevilor. Încrederea în posibilităţile elevilor şi convingerea manifestă că sunt capabili de reuşite reprezintă modalităţi de diminuare sau de anihilare a consecinţelor acestui efect.

c. Efectul de ancorare. Constă în supraevaluarea unor rezultate datorită faptului că atrag atenţia asupra unor aspecte mai puţin frecvente, aşteptate, identificabile la nivelul majorităţii formelor de răspuns date de elevi. Cu acest prilej, se constituie noi grile de valorizare a tezelor sau răspunsurilor care urmează.

d. Ecuaţia personală a examinatorului. Fiecare cadru didactic îşi structurează criterii proprii de apreciere. Unii profesori sunt mai generoşi, uzitând valorile de „sus” ale scării valorice, alţii sunt mai exigenţi, exploatând cu precădere valori intermediare sau de „jos”. O serie de profesori folosesc nota în chip de încurajare, de stimulare a elevului, alţii recurg la note pentru a măsura obiectiv sau chiar pentru a constrânge elevul în a depune un efort suplimentar. Unii apreciază mai mult originalitatea soluţiilor, alţii conformitatea cu informaţiile predate. O trăsătură aparte a efectului discutat este exigenţa diferită pe care o manifestă examinatorii. Diferenţele se pot evidenţia atât la acelaşi examinator, pe parcursul anului de învăţământ, sau între evaluatorii de la şcoli diferite.

e. Efectul tendinţei centrale. Se manifestă prin conduita profesorului de a evita extremele scalei de notare din dorinţa de a nu greşi şi de a nu deprecia elevii. Majoritatea notelor acordate se înscriu în jurul valorilor medii, nerealizându-se o discriminare mai evidentă între elevii medii, pe de o parte, şi cei foarte buni sau slabi, pe de altă parte. Efectul se manifestă mai ales la profesorii începători şi la disciplinele socio-umane.

f. Efectul de similaritate. Profesorul are tendinţa de a-şi valoriza elevii prin raportare la sine (prin contrast sau prin asemănare), normele proprii constituind principalele criterii de judecare a rezultatelor şcolare. Cu acest prilej el activează fie propria experienţă şcolară (ca fost elev sârguincios, disciplinat etc.), fie experienţa de părinte ce îşi judecă priprii copii. Profesorii care au o experienţă de foşti „premianţi” va manifesta un plus de exigenţă comparativ cu cei care nu au strălucit la diverse materii. Profesorii care au copii cu performanţe înalte vor avea tendinţa să-i evalueze şi pe elevii săi cu acelaşi grad de aşteptări.

g. Efectul de contrast. Apare prin accentuarea a două însuşiri contrastante care survin imediat în timp şi spaţiu. În mod curent, profesorii au tendinţa să opereze o comparare şi o ierarhizare a elevilor. Se întâmplă ca, de multe ori, acelaşi rezultat să primească o notă mai bună, dacă urmează după evaluarea unui rezultat mai slab (în sensul că, după o lucrare slabă, una bună pare a fi şi mai bună) sau să primească una mediocră dacă urmează imediat după răspunsurile unui candidat care sunt excelente. Conştientizarea efectelor datorate contiguităţii probelor de către profesorul examinator constituie un prim pas pentru eliminarea consecinţelor nedorite, presupuse de acest efect.

h. Efectul ordine. Din cauza unor fenomene de inerţie, profesorul menţine cam acelaşi nivel de apreciere pentru o suită de răspunsuri care, în realitate, prezintă anumite diferenţe calitative. Examinatorul are tendinţa de a nota identic mai multe lucrări diferite, dar consecutive, fără necesarele discriminări valorice.

i.                    Eroarea logică. Constă în substituirea obiectivelor şi parametrilor importanţi ai evaluării prin scopuri secundare, cum ar fi acurateţea şi sistematicitatea expunerii, efortul depus de elev pentru a ajunge la anumite rezultate (fie ele chiar şi mediocre), gradul de conştiinciozitate etc. Abaterea se justifică uneori, dar ea nu trebuie să devină o regulă.

j) Efectul de rol. Se manifestă prin interiorizarea unor mărci sau standarde „străine” spaţiul normal de formare, ca urmare a unor presiuni dictate de rolul pe care trebuie să-l joace profesorul sau expectanţele la care trebuie să  se ridice în evaluare(induse de inspectori, factori de decizie, standarde naţionale etc.). Să ne gândim la felul cum se face evaluarea când profesorul este inspectat sau când se gândeşte că de rezultatele obţinute de elevi, la o testare oarecare depind statutul şi chiar postul său didactic.

Cauzele specifice care generează distorsiuni subiective în evaluare pot fi (cf. Voiculescu, 2001, p. 48):

-          insuficienţa informaţiilor primare pe baza cărora se realizează evaluarea;

-          alegerea defectuoasă a metodelor şi strategiilor de evaluare în raport cu obiectul evaluării (ceea ce se evaluează) sau cu obiectivele evaluării (ce se doreşte să se realizeze);

-          unele particularităţi ale relaţiei dintre profesor şi elevi, cu componentele ei afectiv-atitudinale;

-          influenţele directe ale mediului psihosocial în care se face evaluarea (statutul familiei elevului, presiunile colectivului didactic, a conducerii şcolii etc.);

-          influenţe datorate contextului pedagogic în care se efectuează evaluarea (nivelul general al clasei, politica şcolii în materie de evaluare, salvgardarea „imaginii” şcolii etc.).

-          Distorsiunile în notare apar şi prin implicarea factorilor de personalitate, atât cei care ţin de profesor, cât şi cei care ţin de elevi. Starea de moment, oboseala şi factorii accidentali pot favoriza, de asemenea, apariţia unor erori în evaluare. Nu mai puţin prezent este stilul didactic deficitar (din nepricepere, din necunoaştere, din lipsa de experienţă, din rea voinţă) care îl poate caracteriza pe profesor. Din acest punct de vedere, se pot distinge mai multe ipostaze ale evaluării defectuoase (cf. Popescu, 1978):

-          - notarea strategică (prin subaprecierea performanţelor elevilor, cel puţin într-o anumită parte a anului şcolar, de obicei începutul anului sau în timpul primului semestru, pentru a-i ţine „în frâu”, sub tensiunea învăţării, pentru a-i „motiva” etc.);

-          - notarea sancţiune (prin notarea sub limita de trecere pornind de la motive care nu au nimic de a face cu gradul de pregătire – şoptit, absenţe, neatenţia voluntară etc.);

-          - notarea speculativă (prin penalizarea prin scăderea notelor pornind de la elemente neesenţiale, periferice ale conţinuturilor);

-          - notarea etichetă (prin categorizări evaluative care se fixează în mod justificat pentru mai mult timp, în virtutea unor păreri favorabile sau nefavorabile).

-                Problema care se pune este nu de a renunţa la subiectivitate, ci la subiectivism, respectiv la o relativizare neţărmurită a actului valorizării în funcţie de o multitudine de interese, gusturi, opinii etc. evaluative.

Unele erori sunt facilitate de specificul disciplinei la care se realizează obiectele de învăţământ riguroase, exacte se pretează la o evaluare mai obiectivă, pe când cele umaniste şi sociale predispun la aprecieri marcate de subiectivitatea profesorului.

Ce putem face pentru a diminua sau anula efectele perturbatoare de mai sus? Pot fi gândite mai multe strategii:

- cunoaşterea şi conştientizarea în fiecare moment a capcanelor în care pot aluneca profesorii atunci când evaluează şi notează;

- realizarea unor ratificări după mai multe evaluări, prin forme şi tehnici multiple, combinate, complementare prin avantaje şi dezavantaje;

- încadrarea rezultatelor evaluării în procesul mai larg de observare curentă în contexte diverse de învăţare pe intervale de timp mai mari;

- punerea elevilor în situaţia de a-şi construi ei înşişi criteriile sau chiar probele de evaluare;

- extinderea evaluării externe prin proceduri presupuse de dezvoltarea reţelelor de internet( interevaluarea făcută de echipe de profesori plasaţi la şcoli din diferite localităţi sau chiar ţări);

-utilizarea testelor docimologice, atunci când conţinuturile sau funcţiile o cer;

-corectarea unor lucrări, la examene sau concursuri, de către echipe de profesori.