Importanţa educaţiei se poate vedea şi
prin faptul că orice guvern, din orice stat cât ar fi el de sărac, are
un minister sau un departament al învăţământului căruia îi alocă un
procentaj din buget. Educaţia copiilor şi a tinerilor este o misiune
delicată la care trebuie să participe cu eforturi susţinute atât şcoala,
cât şi familia; cu alte cuvinte, educaţia se formează într-un mediu mai
puţin formal cum este familia, iar apoi se continuă în mediul
instituţionalizat cum sunt şcoala şi biserica.
Educaţia se referă atât la
însuşirea unor cunoştinţe teoretice, cât şi la un anumit comportament
etic acceptat de societate. În primă instanţă vorbim despre o persoană
care are o educaţie bună, posedă un set important de noţiuni teoretice,
este educat prin formarea profesională şi printr-o cultură generală
impresionantă. Accentul pe care îl pun în acest articol este pe educaţia
morală, pe un comportament sănătos între oameni.
O educaţie înaltă şi nobilă
este educaţia creştină. Din această perspectivă, educaţia nu are de-a
face doar cu predarea unor informaţii teoretice, cu abstractizări, ci
mai presus de orice vizează modelarea caracterului. De exemplu, nimeni
nu poate citi Fericirile enunţate de Mântuitorul şi apoi să
rămână impasibil la nobleţea creştinismului, deoarece aici găsim
autoportretul lui Isus Hristos, cea mai înaltă educaţie.
Concepte greşite despre educaţie
Un
concept greşit despre educaţie este că responsabilitatea în educaţie
revine în mod exclusiv şcolii. Nimic mai greşit. Şcoala echipează cu
cunoştinţe teoretice, transmite informaţii în formă ordonată şi
structurată, dar niciodată nu poate înlocui rolul părintelui.
Educaţia se formează în primul rând în
căldura şi încrederea din familie. Aici copilul învaţă să spună
adevărul, să fie cinstit, să aprecieze frumosul, să respecte munca şi să
se achite de responsabilităţi. Pe bună dreptate, în limbaj popular se
spune despre cineva că „are (sau n-are) cei şapte ani de-acasă”, pentru
că aceştia sunt cruciali pentru tot restul vieţii.
Alt concept greşit este că
viaţa, cu experienţele ei bune şi rele, ne modelează. Viaţa aduce
înaintea fiecăruia dintre noi obstacole, situaţii inedite şi presiuni de
tot felul. Întrebarea majoră este cum ne raportăm noi la toate acestea?
O societate în care întâlnim în mod frecvent nedreptăţi şi indiferenţă
va putea oare modela un caracter moral sănătos? Sub nicio formă. Un
personaj moral, echipat cu principii sănătoase de viaţă poate învinge
nedreptatea şi are toate atuurile să devină un formator de opinie, unul
care să exercite o influenţă bună şi asupra altora.
Ce putem spune despre puterea
televiziunii şi a presei? Din nefericire, în goana după un rating bun,
sunt televiziuni care prin programele de divertisment de prost gust,
prin limbajul vulgar uzat de cei care apar pe sticlă şi prin inocularea
ideii că banii contează cel mai mult, deformează gândirea sănătoasă.
Oare se reeditează celebra sintagmă Pâine şi circ din perioada Romei antice? Parcă, iertat să-mi fie, dar se oferă prea mult circ, şi prea puţină pâine pentru popor.
Pledoarie pentru o educaţie sănătoasă
Procesul educaţiei care necesită răbdare, atenţie şi
perseverenţă, trebuie în mod obligatoriu să se muleze pe un caracter
ales al educatorului. Nu este suficient doar să elaborăm enunţuri
teoretice, ci este imperativ necesar să proclamăm ce trăim, şi să trăim
ceea ce spunem. În excelenta carte Intelectualii scrisă de
jurnalistul de notorietate Paul Johnson, acesta surprinde exact
carenţele mari de caracter ale unora dintre oamenii care au influenţat
lumea prin concepte elaborate. De exemplu, cunoscutul filosof şi
scriitor francez din sec. al XVIII-lea, Jean-Jacques Rousseau, care a
scris mult despre educaţie, şi care a exercitat o influenţă majoră
asupra posterităţii, a trăit o viaţă dezorganizată, imorală, era un
personaj egoist, vanitos şi iresponsabil. El şi-a abandonat toţi cei
cinci copii la Spitalul Copiilor Găsiţi, şi a avut pretenţia că este
îndreptăţit să elaboreze principii de educaţie.
Dacă numărul educatorilor
needucaţi este mare, realitatea şi istoria înregistrează şi persoane
care au făcut din educaţie o adevărată profesiune de credinţă. Dintre
aceste persoane o amintesc pe Monica, mama fericitului Augustin, cel
care a fost unul dintre cei mai influenţi gânditori creştini pe care i-a
avut omenirea. Ea a fost o femeie credincioasă care a acordat o mare
atenţie formării morale a copilului ei. Dacă printre cititorii acestui
articol sunt şi părinţi descurajaţi de întârzierea rezultatelor bune din
viaţa copiilor lor, îi încurajez să nu dispere, pentru că, revenind la
exemplul amintit, deşi tânărul Augustin în prima parte a vieţii a trăit o
viaţă imorală, mai târziu exemplul Monicăi şi rugăciunile ei l-au
determinat să se redreseze moral. Şi mama lui John Wesley, întemeietorul
metodismului în secolul al XVIII-lea, a acordat cea mai mare atenţie
educării celor 16 copii ai ei. John a devenit unul dintre cei mai mari
predicatori ai vremii sale, în timp ce fratele său Charles a fost un
mare compozitor de cântece creştine.
Aşadar, nimeni nu poate
abdica de la rolul de educator, deoarece prin ceea ce spunem şi prin
ceea ce facem influenţăm, voluntar sau involuntar, în sens bun sau în
sens rău, pe cei din jurul nostru. Şi dacă totuşi avem această menire,
oare de ce să nu o facem bine? Ce te împiedică dacă eşti tânăr să-ţi
trăieşti viaţa frumos, să fii manierat şi să câştigi respectul
colegilor? Ce te împiedică dacă eşti părinte să sădeşti valori morale în
viaţa copilului tău? Şi din moment ce recunoşti că în formă
concentrată a fost enunţat un adevăr prin acest articol, ce te împiedică
să-l pui în aplicare? Vestea bună este că încă se poate dacă începi de
acum, pentru că fibra morală a naţiunii nu este încă roasă iremediabil
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu