Educaţia în zilele noastre

Omul se află în fruntea piramidei fiinţelor vii. Inteligenţa i-a dat o armă de neînvins şi a putut stăpâni celelalte fiinţe înzestrate cu viaţă, să le înfrângă şi să le domine, chiar dacă ele erau fizic mai puternice. Pe unele animale a ştiut să şi le apropie, să le folosească, să le domesticească. La rândul său, omul a învăţat nişte reguli de comportament, unele fiindu-i necesare pentru propria existenţă, altele fiindu-i impuse de faptul că trăieşte în comunităţi şi conlocuirea socială impune nişte reguli. Suntem părţi ale unui întreg şi trebuie necontenit să ţinem seama de acest lucru.

De mici suntem educaţi. De sute de generaţii, regulile de comportament ne-au fost transmise de familie şi, în primul rând, de mamă, de şcoală şi de societate. La aceste reguli de comportament, educaţiei, li se adaugă dobândirea cunoştinţelor în variate domenii şi, evident, în cele în care fiecare ne specializăm.

Educaţia ne pregăteşte pentru viaţă. De ea depinde propria noastră existenţă individuală, dar şi relaţia noastră cu ceilalaţi, felul în care, ca indivizi, ne vom încadra într-o activitate socială complexă, cum ne vom comporta. Ea trebuie să ne ajute să ne desăvârşim noi înşine ca indivizi, dar şi să ne facă să fim utili comunităţii şi, mai ales, să nu intrăm în conflict cu ea.

Dacă urmărim modalităţile de comportament ale multor specii de animale, mai ales ale celor care trăiesc în largi comunităţi, remarcăm cum ele se supun voluntar – sau li se impune acest lucru de celelate – unor ierarhii şi unor reguli de fier. Oamenii sunt, şi ei, o parte a extraordinarei existenţe! Nimeni nu este singur pe lume şi fiecare este o părticică într-un imens lanţ al existenţei umane. Suntem legaţi de lumea în care trăim, de ceilalţi, dar şi de trecut, de prezent şi de viitor. Trebuie să înţelegem, să acceptăm şi să ne purtăm ca mică parte a unui uriaş întreg.

Educaţia trebuie să ne pregătească pentru comportamentul nostru individual, pentru relaţia noastră cu ceilalţi membri ai comunităţii imediate căreia îi aparţinem, dar să ţină totodată seama că suntem parte a unui popor, a unei naţiuni şi suntem cetăţeni ai unui continent şi ai lumii. Prin corelările contemporane ale existenţei noastre, suntem confruntaţi cu probleme de o mare complexitate. Facilitatea relativă a călătoriilor în direcţiile cele mai îndepărtate, legăturile extraordinare pe care ni le oferă nu numai telefonul şi telegraful, dar, mai ales, lumea computerelor, email-urile devenind o componentă a existenţei noastre cotidiene, ne-a aşezat într-o situaţie de relaţie şi interdependenţă de care trebuie neapărat ţinut seama şi în formarea noastră educaţională.

Firesc, ne punem întrebarea dacă educaţia îşi mai are astăzi locul cuvenit, tocmai când complexitatea existenţei noastre ar impune acest lucru cu acuitate? Cum sunt educaţi tinerii în relaţia lor cu familia, cu părinţii, în respectul bătrânilor şi în cazul băieţilor – al femeilor -, în ce măsură sunt crescuţi cu respectul celui de alături, cu un comportament discret şi neostentativ? Dar familia, şcoala şi mass-media le mai fac o educaţie naţională? Li se mai dă sentimentul că aparţin unei naţiuni, care unită, respectându-şi trecutul, îşi construeşte un viitor în cadrul mai larg pe care ni l-am ales al comunităţii europene? Iar în cadrul acesteia, fiecare ţară, fiecare naţiune îşi dobândeşte  locul care trebuie să i se cuvină şi acest loc depinde de implicarea conştientă a fiecăruia, de sentimentul unei datorii şi nu numai al unor imediate profituri individuale proprii! Şi în sfârşit, primesc oare tinerii educaţia ca fii ai planetei, fiinţe egale şi care, în prietenie şi colaborare, urmează să răspundă cu toţii provocărilor grele cu care va fi confruntată în viitor umanitatea?

Părinţii sunt îndeobşte prinşi în muncă, rareori mama se poate dedica copilului sau copiilor, “lumea bunicilor” este şi ea pe cale de dispariţie. Şcoala nu se preocupă în suficientă măsură de latura educaţională. Orele de dirigenţie, care ar putea să reprezinte un instrument de “modelare”, sunt minimalizate sau chiar înlăturate. Mass-media, în căutare de senzaţional şi cu totul indiferentă la efectele nocive pe care le poate produce, contribuie, mai degrabă, la o contra-educaţie decât la educaţie! De la oamenii politici educaţie, de asemenea, îndeobşte nu se poate primi!

Şi, totuşi, aproape paradoxal, mai întâlnim tineri bine educaţi. Mai sunt familii care reuşesc să-şi facă “datoria”, mai sunt, de asemenea, tineri în care predispoziţia spre bună creştere este puternică. Este un lucru bun, dar, firesc, ne dorim ca acest lucru să aibă loc pe ansamblul societăţii. Dacă am conştientiza cu toţii cât este de necesară această multiformă educaţie, poate că drumul nostru, al tuturor, către mai bine ar fi mai uşor.