Rolul educatiei in dezvoltarea personalitatii umane

Educatia in viata unui om are un rol foarte important, educatia dezvolta nenumarate laturi senzitive, emotionale, cat si laturi pragmatice de viata, educatia ca definitie este un fenomen social care reprezinta transmiterea de date si trairi existentiale, a generalitatilor despre cultura si societate. Educatia dezvolta stilul unui om, pana la urma aceasta invatare ti-o predai tu, nu exista un profesor, invatarea ajuta la formarea unui scop in viata, la formarea viitorului, insa si cantitatea face diferenta in acest caz, tocmai de aceea in functie de invataturile primite, personalitatile sunt diverse. Adica un om plin de cultura si invatat ca la carte niciodata nu va fi cel mai popular sau cel care se pricepe la cele mai multe lucruri practice, insa unul care cu adevarat este educat sa faca fata fizic vietii nu poseda o cantitate atat de mare de informatii logice si teoretice.

      Dezvoltarea personalitatii unui om incepe in momentul in care persoana in cauza este capabila de aputea face alegeri, pentru ca un om care stie sa mearga intr-o directie stie si de ce a ales sa mearga in acea directie, asta e educatia, atunci cand sti de ce faci un lucru si sti cum sa faci un lucru. Totul conteaza intr-o lume in care sunt putini cei care au carte, iar restul face parte din acei 7 ani de acasa, acei 7 ani care se vor transforma intr-o viata. Educatia din zilele noastre si de pe taramurile noastre reprezinta niste foi cu indrumari care niciodata nu s-au schimbat, mereu educatia teoretica primita in institutii de invatamant a fost inutila, tot ceea ce se invata printre banci si ore scurse in noapte nu au nicio importanta, nimic din ce inveti intr-o astfel de camera cu 4 pereti, sala de clasa, nu te va ajuta in viata de zi cu zi, ca om care vrea succesul si fericirea pe plan personal. Omul din zilele noastre are nevoie de o personalitate puternica, plina de anturaj, doar asa poti reusii intr-o societate contemporana plina de cerinte spre fizic, nu spre psihic, teoria nu iti ofera acea lingura de mancare pe care visezi sa o ai primita pentru munca depusa.
      Fie ca dai importanta educatiei din scoli, fie ca dai importanta educatiei primite ca om de rand, educatie elementara, aceasta invatare este importanta pentru caracterul si personalitatea ta, asa iti conturezi motivatia si vointa, ceea ce iti doresti, o intamplare nefericita nu ar trebuii sa schimbe ceea ce educatia te-a invatat sa faci, mereu trebuie sa ai o tinta, sa tragi inspre acea tinta si sa ai norocul ori siguranta ca vei nimerii din prima. Sunt multe pareri despre educatie, bune si mai putin bune, insa atunci cand omul care vrea sa te educe nu este un om cu carte la cap, adica unul capabila sa fie invatator, nici tu nu vei devenii un educat.

Educaţia în zilele noastre

Omul se află în fruntea piramidei fiinţelor vii. Inteligenţa i-a dat o armă de neînvins şi a putut stăpâni celelalte fiinţe înzestrate cu viaţă, să le înfrângă şi să le domine, chiar dacă ele erau fizic mai puternice. Pe unele animale a ştiut să şi le apropie, să le folosească, să le domesticească. La rândul său, omul a învăţat nişte reguli de comportament, unele fiindu-i necesare pentru propria existenţă, altele fiindu-i impuse de faptul că trăieşte în comunităţi şi conlocuirea socială impune nişte reguli. Suntem părţi ale unui întreg şi trebuie necontenit să ţinem seama de acest lucru.

De mici suntem educaţi. De sute de generaţii, regulile de comportament ne-au fost transmise de familie şi, în primul rând, de mamă, de şcoală şi de societate. La aceste reguli de comportament, educaţiei, li se adaugă dobândirea cunoştinţelor în variate domenii şi, evident, în cele în care fiecare ne specializăm.

Educaţia ne pregăteşte pentru viaţă. De ea depinde propria noastră existenţă individuală, dar şi relaţia noastră cu ceilalaţi, felul în care, ca indivizi, ne vom încadra într-o activitate socială complexă, cum ne vom comporta. Ea trebuie să ne ajute să ne desăvârşim noi înşine ca indivizi, dar şi să ne facă să fim utili comunităţii şi, mai ales, să nu intrăm în conflict cu ea.

Dacă urmărim modalităţile de comportament ale multor specii de animale, mai ales ale celor care trăiesc în largi comunităţi, remarcăm cum ele se supun voluntar – sau li se impune acest lucru de celelate – unor ierarhii şi unor reguli de fier. Oamenii sunt, şi ei, o parte a extraordinarei existenţe! Nimeni nu este singur pe lume şi fiecare este o părticică într-un imens lanţ al existenţei umane. Suntem legaţi de lumea în care trăim, de ceilalţi, dar şi de trecut, de prezent şi de viitor. Trebuie să înţelegem, să acceptăm şi să ne purtăm ca mică parte a unui uriaş întreg.

Educaţia trebuie să ne pregătească pentru comportamentul nostru individual, pentru relaţia noastră cu ceilalţi membri ai comunităţii imediate căreia îi aparţinem, dar să ţină totodată seama că suntem parte a unui popor, a unei naţiuni şi suntem cetăţeni ai unui continent şi ai lumii. Prin corelările contemporane ale existenţei noastre, suntem confruntaţi cu probleme de o mare complexitate. Facilitatea relativă a călătoriilor în direcţiile cele mai îndepărtate, legăturile extraordinare pe care ni le oferă nu numai telefonul şi telegraful, dar, mai ales, lumea computerelor, email-urile devenind o componentă a existenţei noastre cotidiene, ne-a aşezat într-o situaţie de relaţie şi interdependenţă de care trebuie neapărat ţinut seama şi în formarea noastră educaţională.

Firesc, ne punem întrebarea dacă educaţia îşi mai are astăzi locul cuvenit, tocmai când complexitatea existenţei noastre ar impune acest lucru cu acuitate? Cum sunt educaţi tinerii în relaţia lor cu familia, cu părinţii, în respectul bătrânilor şi în cazul băieţilor – al femeilor -, în ce măsură sunt crescuţi cu respectul celui de alături, cu un comportament discret şi neostentativ? Dar familia, şcoala şi mass-media le mai fac o educaţie naţională? Li se mai dă sentimentul că aparţin unei naţiuni, care unită, respectându-şi trecutul, îşi construeşte un viitor în cadrul mai larg pe care ni l-am ales al comunităţii europene? Iar în cadrul acesteia, fiecare ţară, fiecare naţiune îşi dobândeşte  locul care trebuie să i se cuvină şi acest loc depinde de implicarea conştientă a fiecăruia, de sentimentul unei datorii şi nu numai al unor imediate profituri individuale proprii! Şi în sfârşit, primesc oare tinerii educaţia ca fii ai planetei, fiinţe egale şi care, în prietenie şi colaborare, urmează să răspundă cu toţii provocărilor grele cu care va fi confruntată în viitor umanitatea?

Părinţii sunt îndeobşte prinşi în muncă, rareori mama se poate dedica copilului sau copiilor, “lumea bunicilor” este şi ea pe cale de dispariţie. Şcoala nu se preocupă în suficientă măsură de latura educaţională. Orele de dirigenţie, care ar putea să reprezinte un instrument de “modelare”, sunt minimalizate sau chiar înlăturate. Mass-media, în căutare de senzaţional şi cu totul indiferentă la efectele nocive pe care le poate produce, contribuie, mai degrabă, la o contra-educaţie decât la educaţie! De la oamenii politici educaţie, de asemenea, îndeobşte nu se poate primi!

Şi, totuşi, aproape paradoxal, mai întâlnim tineri bine educaţi. Mai sunt familii care reuşesc să-şi facă “datoria”, mai sunt, de asemenea, tineri în care predispoziţia spre bună creştere este puternică. Este un lucru bun, dar, firesc, ne dorim ca acest lucru să aibă loc pe ansamblul societăţii. Dacă am conştientiza cu toţii cât este de necesară această multiformă educaţie, poate că drumul nostru, al tuturor, către mai bine ar fi mai uşor.

Scopul educției în societatea de azi!

Terminarea studiilor şi obţinerea unei diplome este una dintre priorităţile adolescenţei. O diplomă îţi măreşte opţiunile, posibilităţile de alegere. Nu e nevoie să fii în fruntea clasei, dar trebuie să faci efortul de a termina şcoala. Uneori, şcoala te poate plictisi, alteori pare dificilă. Lucrurile bune, însă, vin rareori cu uşurinţă în viaţă. E nevoie să perseverezi şi să studiezi,  cât poţi mai bine. Învaţă-te să-ţi placă să înveţi - şi să continui să înveţi - tot restul vieţii. Deoarece cantitatea de informaţie se dublează la fiecare cinci ani, este nevoie să înveţi şi după terminarea şcolii.

Analfabeţii viitorului nu vor fi cei ce nu ştiu să scrie şi să citească, ci aceia care nu vor putea să înveţe, să uite cunoştinţele depăşite şi să înveţe din nou, din nou şi din nou!
Desigur, educaţia este scumpă; dar ignoranţa este încă mai costisitoare.
Scopul educaţiei şcolare este, după conservatori, dezvoltarea puterii intelectuale a elevilor, asimilarea cunoştinţelor de bază, prin predarea limbii materne, matematicii, ştiinţelor, istoriei, artelor şi a limbilor străine.

Învăţământul tradiţional

Învăţământul tradiţional se distinge prin:

• memorizarea prin repetiţie;
• dezvoltarea intelectuală lineară;
• efortul şi competiţia individuală;
• asimilarea cât mai multor date şi informaţii.

Aspectul clasei în învăţământul tradiţional

• metode statice şi rigide;
• compartimentalizarea învăţământului;
• rolul unilateral al profesorilor de a preda cantitativ informaţii, date, cunoştinţe;
• uniformizare culturală;
• învăţământ în mediu izolat;
• implicarea părinţilor;
• folosirea redusă a echipamentelor;
• izolarea de tehnologie şi de comunitate.

Profesor entuziast

Educatorii cu idei progresiste îşi propun să pregătească elevii pentru o viaţă sănătoasă în familie şi în societate, pentru o profesie şi un ţel în viaţă, să-i înveţe cum să-şi folosească timpul liber şi cum să-şi dezvolte personalitatea.

Învăţământul modern

Învăţământul modern urmăreşte:

• să stimuleze plăcerea de a învăţa;
• dezvoltarea întregii capacităţi umane: fizice, intelectuale, emoţionale, sociale, morale şi spirituale;
• pregătirea pentru o societate a informaţiei;
• eforturile de colaborare;
• să dezvolte gândirea, intuiţia şi creativitatea;  
• legătura dintre materiile predate;
• stimularea diversităţii şi stimei personale;
• remarcarea asemănărilor şi diferenţelor culturale dintre grupurile etnice;
• familiarizarea tinerilor cu tehnologia modernă a informaţiei;
• folosirea flexibilă a resurselor şi utilajelor;
• încurajarea parteneriatului extensiv cu părinţii şi comunitatea.

În adolescenţă, îţi petreci mai mult timp în şcoală, decât în orice altă activitate. Educaţia este "meseria" ta, iar şcoala este centrul activităţii tale sociale.
Este important să ştii ce vrei, să ai un scop în viaţă şi să studiezi sârguincios.
Evită atitudinea pasivă faţă de învăţătură!

Învăţatul pasiv

Învăţatul pasiv se referă la  cei care nu participă activ şi cu entuziasm la învăţătură. Asemenea elevi  învaţă mecanic, iar gândul lor este aiurea. Sunt apatici, distraţi, lipsiţi de entuziasm, neperseverenţi, înţeleg şi  reţin cu greu, nu au metode bune de învăţătură şi iau note proaste. Învăţătura lor este superficială, cu pauze numeroase, nu-i interesează şcoala şi, cu timpul, devin indiferenţi intelectual, chiar letargici.

Asemenea elevi devin nemulţumiţi, dezorganizaţi, iresponsabili, lipsiţi de încredere în ei înşişi şi au conflicte cu părinţii şi profesorii. Dacă nu sunt îndrumaţi, pasivitatea şi indiferenţa lor intelectuală poate  persista mai târziu în viaţă; vor ajunge persoane nedezvoltate la întregul lor potenţial intelectual.
O minte nestimulată se ofileşte rapid, mai repede decât muşchii.  

Atitudinea faţă de învăţătură
     
Poţi privi şcoala ca pe o plăcere sau ca pe o corvoadă; depinde de tine. Desigur, sunt multe alte lucruri interesante în viaţa ta în afară de şcoală, care te pot tenta: prietenii, dragostea, sexul, moda, muzica sau sportul. Depinde de tine ce fel de priorităţi îţi alegi.

Sugestii pentru a avea succes la şcoală:

• învaţă de plăcere; 
• fii motivat;
• stabileşte-ţi ţeluri imediate şi de viitor;
• hotărăşte ce e mai important şi are întâietate;
• dezvoltă-ţi o metodă eficace de învăţătură;
• organizează-ţi locul de învăţat;
• planifică-ţi studiul;
• învaţă conştiincios;
• încearcă să înţelegi ideile complexe;
• acordă atenţie detaliilor importante (identifică-le, înţelege-le şi aminteşte-ţi-le);
• fă legătura între ce înveţi şi ceea ce ştiai deja;
• încearcă să aplici ce ai învăţat;
• perseverează.

Succesul şi insuccesul şcolar

 

                REFERAT LA PEDAGOGIE

Tema:   Succesul  şi  insuccesul  şcolar.

                                                                                      

Una din temele importante  ale psihologiei sociale, cu impact deosebit în mediul şcolar, o constituie studiul gândirii sociale sau al atribuirii cauzale. Teoriile din acest domeniu descriu felul în care omul construieşte explicaţia cu privire la experienţele sale. Indivizii caută să înţeleagă lumea şi să-i desluşească determinismele, căci numai astfel ăşă pot duce la bun sfîrşit acţiunile. În cazul în care nu reuşesc să obţină explicaţii  mulţumitoare cu privire la evenimentele mediului ce-i înconjoară, ei trăiesc o stare de discomfort psihic.

   Oamenii îşi făuresc explicaţii atît pentru fenomenele lumii fizice ( de exemplu, pentru un trăsnet sau pentru erupţia unui vulcan), cît şi pentru compăortamentele umane ( pentru manifestări de furie, mărinimie sau pentru eşec) . În general, astfel de explicaţii au o natură cauzală, în sensul că ele atribuie efectului observat o cauză.

    Fritz Heider , iniţiatorul teoriei atribuirii a fost cel care atras atenţie cercetătorilor asupra importanţei inferenţelor pe care le face simţul comun cu privire la evenimentele din mediu. El aşezat nevoia de înţelegere, de ordine, de coerenţă logică între motivele umane fundamentale. În concepţia lui, cauzele pe care le atribuim comportamentelor celorlalţi sunt de două feluri:

-         factori interni (de pildă, motivaţia persoanei);

-         factori externi (situaţia, presiunea socială).

De asemenea, el a arătat că individul  nu face numai hetero-atribuiri, căutînd să explice conduitele celorlalţi , dar şi auto-atribuiri, în încercarea de ase înţelege pe sine.

    Jones şi Davis au rafinat modelul lui Heider, insistînd asupra atribuirilor interne. Teoria propusă de ei, a inferenţelor corespondente, descrie maniera în care individual inferează o dispoziţie (o trăsătură) a actorului (persoana care desfăşoară comportamentul şi asupra căreia se face atribuirea ) pe baza comportamentului observat. Elementul central al unui astfel de demers este reperarea intenţiei actorului, iar pentru a stabili existenţa intenţiei, observatorul trebuie să ştie daă actorul este sau nu conştient cu privire la efectele acţiunii sale, şi dacă este capabil de a produce aceste efecte. În cazul în care unul din cele două elemente ale intenţiei lipseşte, atribuirea internă este compăromisă. Indivizii sunt intertesaţi să fecă atribuiri interne (deci să pună în corespondenţă comportamente şi dipoziţii), întrucît cauzele din interiorul persoanei sunt stabile şi fac conduita predictibilă.

 În cadrul teoriei atribuirii,un cîmp de cercetări deosebit de interesant s-a dovedit a fi cel al atribuirii succesilui şi eşecului. Bernard Weiner, psihologul social care a stuniat acest gen de activitate cognitivă, a stability că, în general, cauzele pe care le invocă indivizii în încercarea de a explica reuşita sau eşecul proprii sau ale altora pot fi ordonate după două dimensini:

§  intern (personal)- extern (situaţional;

§  stabil-instabil.

Astfel, Weiner obţine patru tipuri de cause psibile:

·        internă şi stabilă (capacitatea);

·        internă şi instabilă (efortul);

·        externă şi stabilă (dificultatea sarcinei);

·        externă şi instabilă (şansa).

Un elev poate să explice nota proastă pe care tocmai a primit-o punînd-o pe seama uneia din aceste cause. Trebuie să observăm că performanţele sale şcolare viitoare, precum şi comfortul său psihic depind de atribuirea  pe care o face. Este evident că el se va simţi împăcat cu sine şi stima de sine îi va fi menajată dacă va invoca o cauză externă şi stabilă. Pe de altă parte, un elev înclinat să facă mereu atribuiri interne pentru nereuşitele sale din clasă va avea o stimă de sine slabă şi, în egală măsură, aşteptări slabe cu privire la posibilităţile sale de a obţine note foarte bune.

           Atribuirile stabile ale reuşitei sau eşecului pot marca o dimensiune foarte importantă a personalităţii, sentimental propriei eficienţe (self-efficacy).  Acesta, definit ca aprecierea unei personae asupra propriilor capacităţi de aorganiza şi duce la împlinire acţiuni necesare pentru atingerea unei performanţe, trebuie deosebit de stima de sine, care se constituie ca o acreciere globală a valorii propriei personalităţi. Self-efficacy este un factor cardinal al succesului şcolar. Elevii care obţin scoruri mari la scalele ce măsoară această caracteristică au rezultate şcolare mai bune. Totuşi, trebuie spăus că există, de exemplu, copii care au un sentiment al propriei eficienţe foarte dezvoltat în ceea ce priveşte domeniul literaturii, şi au mult mai puţină încredere în forţele lor cîn e vorba de a înfrunta o problemă de matematică.

           Sentimentul propriei eficienţe poate fi amplificat prin atribuiri interne ale succeselor şi prin auto-persuasiune, dar foarte importante rămîn obţinerea succeselor reale şi feed-back-ul profesorilor.

         Cunoaşterea condiţiilor determinative ale succesului în activitatea  de învăţare sau nereuşitei şcolare orientează activitatea profesorului, care poate adopta măsuri pentru sporirea capacităţii intelectuale şi morale a elevului sau pentru lichidarea şi mai ales prevenirea piedicilor şcolare.

Astăzi este pe deplin dovedit că nivelul de dezvoltare a diferitelor funcţii poate fi ameliorat într-o oarecare măsură prin activităţi organizate corect, mai ales la copiii cu o întârziere temporală în ritmul dezvoltării mintale, la cei lipsiţi de influenţele educative adecvate în cadrul familiei sau la cei cu o eficienţă mintală scăzută ca efect al unor traume sau carenţe afective. (M. Roşca)

În matricea complexă a reuşitei şcolare ponderea factorilor intelectuală este destul de însemnată, cca 50% din varianta rezultatelor şcolare fiind pusă pe seama inteligenţei. Restul de 50% este pusă pe seama factorilor nonintelectuali de personalitate, precum şi condiţiilor de organizare a activităţii şcolare, metodelor de predare.

Deficienţele în percepţiile vizuale, auditive sau tulburările limbajului oral pot determina pregătirea incomplectă a copilului pentru învăţarea citirii. Insuficienţa dezvoltare a orientării şi a structurii spaţiale a funcţiei simbolice a limbajului, a înţelegerii masajelor verbale pot fi cauze ale imaturităţii pentru citire.

În dezvoltarea inteligenţei şi a capacităţii de autoreglare a copilului există o anumită succesiune stadială obligatorie iar actualizarea potenţialităţilor psihice presupune organizarea cerinţelor instructive în acord cu aceste posibilităţi.

La 6-7 ani copilul trece de la acţiunea imediată la operaţie. Reuşita la aritmetică presupune capacitatea elevului din clasa I de a reprezenta mintal, de a imagina rezultatul unor acţiuni, adică de a anticipa prin reprezentare desfăşurarea unor situaţii simple. Diferenţele individuale sunt definitorii pentru gradul de educabilitate a elevilor. Se caută, astfel, o concordanţă între caracteristicile psihofiziologice ale subiectului şi exigenţele sarcinilor şcolare. Criteriul acestei concordanţe este succesul la învăţătură exprimat în calificativ ca modalitate de evaluare a randamentului şcolar. Calificativul este un indice discutabil al valorii şi al pregătirii elevului, depinzând nu numai de elev ci în mare măsură şi de învăţător.

Inteligenţa este unul din elementele constelaţiei factorilor interni ai performanţei şcolare. La elevii cu insuficienţe mintale, importanţa factorilor intelectuali în determinarea reuşitei – nereuşitei este mai mare decât la cei normali sub aspect intelectual. Sunt deci situaţii în care inteligenţa, tocmai prin deficienţele sale, devine factorul fundamental în determinarea randamentului şcolar.

Unul din factorii de bază ai reuşitei şcolare est inteligenţa şcolară. Termenul de „inteligenţă şcolară”, cu valoare pur operaţională, ar desemna, în perspectiva concepţiei lui J. Piaget, echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, la diferite niveluri de şcolarizare. Se diferenţiază de inteligenţa generală, globală, verbală, practică, etc., mai ales prin specificitatea conţinutului său, dar se supune legilor generale ale dezvoltării mintale. Inteligenţa şcolară exprimă gradul de adaptare a elevului la cerinţele activităţii de tip şcolar. Ea depinde de variaţiile permanente ale şcolii, de sarcinile şcolare şi de personalitatea elevului; deci se raportează la capacitatea elevului de a-şi însuşi cunoştinţe şcolare, deprinderi intelectuale etc. în condiţii obişnuite, normale, de şcolarizare cărora li se adaptează marea masă de elevi de aceiaşi etate cronologică.

Puterea de muncă, rezistenţa la efort, vivacitatea personalităţii, ritmul şi eficienţa activităţii etc. influenţează reuşita şcolară a elevilor. Inadaptarea elevilor lenţi are un caracter foarte particular, având frecvent oricine psiho-somatică. Există, în cazul acestor elevi o cronaxie defectuoasă, care poate fi constituţională şi care nu relevă deloc rea-voinţă din partea elevului. Orice încercare bruscantă, venită din partea şcolii sau a familiei, de a-l face pe acest elev mai rapid, poate duce la confuzii, la eşec, care agravează situaţia tensională a elevului. Încetineala psihofiziologică excesivă, ritmul prea lent pot genera, chiar şi la un copil cu posibilităţi intelectuale normale, o formă specifică a nereuşitei şcolare. „Astenia mintală”, oboseala de integrare a informaţiilor şi de coordonare a verigilor activităţii, fac ca elevul să fie lipsit de eficienţă intelectuală. Eficacitatea inteligenţei şcolare depinde, alături de perseverenţă şi de rapiditatea funcţionării mintale. În contrast cu elevul pasiv (astenic), cel activ (stenic) se caracterizează printr-o mare capacitate de a învinge dificultăţile exterioare, care îi stimulează energia fizică şi mintală. Dacă activismul se asociază cu aptitudini şcolare dezvoltate, firea perseverentă va parcurge o cale ascendentă în activitatea şcolară.

Activitatea şcolară poare provoca oboseala prevenind de fapt epuizarea rezervelor de energie ale organismului (prin intervenţia procesului de inhibiţie). Oboseala elevului se manifestă nu atât la nivelul rezultatelor şcolare, cât în amplitudinea oscilaţiilor acestora. Ritmul de apariţie a oboselii – arată M. Roşca – şi în funcţie de intensitatea şi conţinutul activităţii, de tonalitatea afectivă lecţiei, de variaţia capacităţii de muncă pe parcursul unei zile, în funcţie de oscilaţiile ritmice ale excitabilităţii scoarţei cerebrale, de regimul de odihnă etc.. Starea subiectivă de oboseală se poate instala şi pe fondul monotoniei care duce la saturaţie. Întrucât atenţia este o condiţie indispensabilă a desfăşurării lecţiei şi implicit a reuşitei şcolare, gradul de concentrare şi intensitatea atenţiei, stabilitatea şi flexibilitatea ei se schimbă în funcţie de calitatea predării şi de rezistenţa elevului la efort. Oboseala elevului, explicabilă în ultimă instanţă prin procese nervoase corticale, apare drept consecinţă a implicării funcţiilor psihice în activitatea şcolară. Nu memorarea mecanică, reproducerea fidelă etc.; ci capacitatea de a înţelege, curiozitatea intelectuală sunt factori interni care pot întârzia sau preveni apariţia nejustificată a fenomenului de oboseală.

Reglarea psihică este cea care îl face pe elev să-şi corecteze şi să-şi adecveze continuu comportamentele şi rezultatele, să-şi inhibe tendinţele impulsive şi să-şi folosească resursele interne. Ea îndeplineşte o funcţie adaptativă; ceea ce nu exclude ca elevul să manifeste uneori reglări psihice inadaptative generale şi întreţinute mai ales prin metode educative greşite. Se poate vorbi de o autoreglare, care se centrează în jurul conştiinţei de sine şi a voinţei.

Începând de la vârsta de cca 5 ani acţiunile copilului sunt planificate şi reglate întrucâtva conştient – prin intermediul imaginii mintale şi al cuvântului. Astfel, copilul îşi dă seama că el iniţiază şi tot el reglează activitatea.

Punctul de plecare în formarea operaţiilor mintale la copil îl constituie acţiunea externă cu obiecte concrete. Limbajul înlesneşte, pe de o parte, interiorizarea acţiunii materiale şi detaşarea de aspectele neesenţiale, iar, pe de altă parte, exteriorizarea acţiunii mintale în conversaţie. În final procesul se transpune în planul limbajului intern, adică în planul mintal propriu-zis în care operaţia se realizează ca act de gândire. Elevul ajuns în stadiul operaţilor formale (gândire verbal-abstractă, formală) poate fi „activ”, în sensul desfăşurări raţionamentelor ipotetico-deductive, deşi această activitate mintală nu îmbracă o formă concretă, ci una abstractă.

Metodele intuitive fac apel la mecanisme psihologice diferite faţă de cele implicate în metodele active şi nu sunt suficiente pentru dezvoltarea gândirii.

Şcolarul trece treptat de la acţiunea modelată obiectual la acţiunea mintală, interiorizată. Aceasta din urmă devine reversibilă şi prescurtată, ceea ce marchează formarea operaţilor mintale. La rândul lor operaţiile se grupează în structuri funcţionale care nu sunt altceva decât aptitudini, capacităţi de acţiune mintală care, în interacţiune cu alţi factori interni şi externi, determină reuşita şcolară a elevului.

     

Educatia este cheia succesului tau!

“Viata este fie o aventura care merita traita din plin, fie nu este nimic” Helen Keller.
Pregateste-te  in viata in asa fel incat sa fii tu insuti ca cine doresti sa fii. Educa-te in mod continuu, iesi in lume, actioneaza, practica in mod constant, respecta-te suficient de mult incat sa ai puterea sa te pui in cea mai buna pozitie. Alege intelept, fii motivat, persevereaza si sigur rezultatele vor fi pe masura. Aminteste-ti ca inainte de a invata sa scrii si sa citesti, luai o carte in mana si inventai fraze, inchipuindu-ti ca….Majoritatea oamenilor isi inchipuie ca….mergand in viata fara sa inteleaga de ce traiesc. Dar tu, deja stii, ca indiferent de ce doresti sa intreprinzi, indiferent in ce domeniu doresti sa ai succes, din nou si din nou va trebui sa inveti sa scrii, sa citesti si sa interpretezi in limba propriilor tale alegeri de viata. Asta inseamna ca, sunt inexistenti oamenii prosti, dar cu siguranta ca pot sa existe oameni nepregatiti intr-un domeniu sau altul, exceland insa in ceea ce isi doresc cu adevarat sa experimenteze. Si tu, si eu si fiecare om de pe aceasta planeta avem oportunitatea de a deveni maestrii in ceva anume, de a excela intr-un anume domeniu, de a fi cel mai the best si nu fiindca intram in competitie pentru a me indeplini acel vis calcand pe altul in picioare, ci fiindca am inteles ca adevarata oportunitate pe care un om il are pe pamant este motivatia, perseverenta si bucuria drumului parcurs, fiind deschisi in mod constant spre a invata zi de zi ceva nou, ceva pretios si util.
Au existat o multime de personaje de-a lungul istoriei care si-au depasit conditia fiindca au fost consecventi in ceea ce si-au dorit, fructificand astfel fiecare oportunitate, indiferent daca ceilalti erau de acord cu ceea ce acestia faceau ori ba.
Tu ce mai astepti? Alegi sa asimilezi cunostinte sau sa te educi actionanad in directia dorita de tine? Ca intotdeauna, alegerea iti apartine!

Educaţia în viaţa omului

Termenul educaţie provine din latinescul: educo-educare şi are sensul de: a alimenta, a creşte, a îngriji. De fapt, educaţia disciplinează omul, formează individul, în primul rând pentru sine, dar şi pentru cei din jur. O posibilă definiție a educaţiei în concepţia filosofului german Immanuel Kant ar fi:,,Educaţia este activitatea de disciplinare, de cultivare, civilizare a omului, iar scopul educaţiei este de-a dezvolta în individ toată pefecţiunea de care este susceptibil.”
Procesul de educaţie este unul complex şi nu oricine este interesat să facă educaţie. De la indivizi până la instituţii, desfăşurarea procesului de muncă este în acord cu desfăşurarea procesului de educaţie. Relaţiile sociale, relaţiile profesionale, cât şi cele interumane au la bază educaţia, instruirea, formarea indivizilor în planul comunităţii în care vieţuiesc. Încă de mic, copilul trebuie să cunoască anumite reguli de conduiă, norme ale moralităţii şi comportamentului uman. Pentru formarea sa, acesta nu trebuie să evite contactul cu răul, dimpotrivă, să lupte contra acestuia, să-l cunoască şi să devină capabil de a-l învinge. De fapt, scopul educaţiei este acela de a-l pregăti pentru o viaţă completă.
Educaţia aparţine cunoaşterii, dar este şi un gest de generozitate şi de sacrificiu. Nu oricine deţine calitatea de-a fi educator. Din  comoditate, din confort, din dezinteres, aceşti făuritori de spirite, pot fi însă distrugători.
Indiferenţa poate naşte ,,monştri” . Astfel, răul poate fi încurajat şi prin tolerare. Gradul ridicat de civilizaţie, de cultură, de conduită converg înspre o educaţie reuşită.
Educaţia are ca scop şi atingerea unei posibile stări de fericire? Sau aceasta se particularizează în funcţie de individ, de idealul acestuia?  Uniformizarea prin educaţie este imposibilă, deoarece fiecare individ îşi construieşte propriul stil de viaţă şi deţine o anumită mentalitate.
A fi educat înseamnă o posibilă cale spre reuşită, spre succes. Cu siguranţă, individul educat este acela care are şansele cele mai mari de-a progresa. Există forme ale educaţiei care provin din diferite experienţe: economice, politice, religioase, artistice, filosofice, tehnice, sociale şi profesionale. Orice experienţă constituie, o posibilitate de instruire, de formare, o formă a educaţiei, de altfel.
Binele poate fi în relaţie cu educaţia? Iar răul cu lipsa acesteia? Cu cât omul este mai evoluat, cu atât instinctul primar este controlat, cu atât mai  mult, acesta prin înţelepciune poate discerne binele de rău, îndepărtându-l pe
acesta din urmă. Dobândirea cunoştiinţelor este un produs al educaţiei, în acest sens, Aristotel, un important filosof al Greciei Antice afirma:,,Educaţia este cea mai bună provizie pe care o poţi face pentru bătrâneţe.” Educaţia este un stil de viaţă, omul  educat este acela care a învăţat să trăiască în spiritul înţelepciunii. Astăzi, deşi educaţia deţine destule carenţe, reflectate în multe moduri de-a fi, aceasta este imperios necesară pentru relaţiile dintre oameni, pentru armonia dintre ei şi pentru evoluţia societăţii, în genere.

Educatia ne face oameni

Educatia este primul lucru care ne diferentiaza de animale. Noi folosim educatia pentru a evolua, pentru a marca acest proces. Fiecare lectie invatata ne aduce mai aproape de examenul final, examenul care ne permite intrarea in lumea celor invatati.
Educatia ne face oameni. Fiecare cuvant pe care il luam ne completeaza pentru a ajunge oameni, fiecare litera se alatura la propozitia care ne defineste, fiecare sunet se imbina in cantecul sufletului nostru. Educatia este primul element din reactia chimica la temperatura corpului, descompunandu-se in persoana noastra si informatie. Noi suntem informatie vie, fiecare actiune a noastra se transforma in noi date pe care le stocam in memoria noastra. Fiecare cuvant rostit decodifica texte ale unei civilizatii antice, ducandu-ne mai aproape de perfectiune.
Educatia este puntea dintre noi si viitorul nostru, ne leaga de trecut prin prezent, lasandu-ne in acelasi timp liberi sa decidem. Ne ofera posibilitatea de a discerne intre bine si rau, intre alb si negru. Dualitatea e fireasca, insa educatia este criteriul care ne ajuta sa alegem corect. Nu exista mereu o alegere corecta deoarece fiecare actiune poate afecta o anumita persoana, insa incercam mereu sa alegem corect pentru noi. Trebuie sa fim corecti macar cu noi insine, iar educatia ne permite sa facem asta.
Educatia este criteriul dupa care esti judecat. Este primul lucru care ne ofera o „eticheta” in societate, trebuie sa incercam mereu sa invatam tot mai mult pentru a ne scrie cat mai frumos numele pe o eticheta care sa ne descrie, trebuie sa reusim sa trecem peste prejudecati pentru a putea folosi educatia.

Scoala vietii ne ofera educatie alternativa, fiecare are in vene curent alternativ care se alimenteaza de la centrala educatiei, scoala, pentru a pune in functiune cea mai complexa masinarie: mintea omului.
Toata viata invatam pentru a obtine educatia. Este harul pe care fiecare il poseda, o resursa infinita care ofera energie omului.
Ce este educatia pana la urma?
Nu se poate da o definitie batuta-n cuie, dictionarul vietii noastre fiind o parte a educatie. Noi nu putem explica exact cine sau ce este Dumnezeu, deci dictionarul nostru nu poate defini educatia.
Educatia este un complex semantic in lucreaza cuvinte, un complex care ne ofera cuvintele cautate. Educatia este complexa.
Scoala ne invata despre descoperiri ale unor panteoane inchinate unor zei uitati de timp. Noi suntem arheologii care dezgroapa comorile constand in date care dateaza de pe vremea unei civilizatii care isi educa intreaga viata.

Noi, in calitate de oameni, trebuie sa protejam natura. Se incearca in permanenta invatarea viitoarelor generatii pentru a exista inca o speranta pentru noi. Incercam sa luam educatia si sa o dam mai departe, este o boala care se raspandeste pe cale intelectuala.

Viitorul nu este prea roz pentru societatea noastra. Curcubeul de pe cer, semnul pactului dintre Dumnezeu si omul afectat de potop, a ajuns sa reflecte poluarea in apele Terrei. Viitorul va fi roz doar daca vom incerca noi sa il schimbam.

Trebuie ca educatia viitorului sa fie scrisa cu multa munca si interes, trebuie sa luam un stilou plin cu pasiune, o coala alba pentru un nou inceput si sa punem in legaturi eterne cuvinte care ne vor forma. Noi suntem sume de cuvinte formate prin diferenta dintre noi si animale, inmultindu-se in fiecare clipa si impartindu-ne in parti distincte ale personalitatii noastre care vor ajunge sa se raspandeasca, lasand in urma noastra o calitate.

Viitorul trebuie sa cuprinda o imbinare intre tehnologie si educatie. Primul pas este facut de Holcim Romania. Aceasta companie a realizat un manual digital care trebuie sa faca primul pas pe calea catre educatie pentru elevii care invata cum sa protejeze mediul .

Viitorul trebuie sa fie lectia din care vom da examen la materia existenta, examen pe care nu putem sa il picam. Trebuie sa invatam fiecare lectie pe care viata ne-o ofera. In momentul in care vom intelege ca traiul nostru nu se rezuma la lucrurile lumesti, vom putea avea viata dorita.

Educaţia formală, nonformală şi informală

Educaţia formală (din latinescul „formalis” – formă, figură, model, organizat legal, formal) (Bontaş, 1998).
        Se referă la ansamblul acţiunilor educative sistematice şi organizate, elaborate şi desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ specializate (şcoală, universitate etc.) (Stan, 2001). Alţi autori consideră educaţia formală punct de referinţă care pune în centrul preocupărilor sale copilul, ca subiect al educaţiei şi instituţiei.
      Caracteristici:
• scopul acestui tip de educaţie este introducerea progresivă a elevilor în marile paradigme ale cunoaşterii  şi instrumentalizarea lor cu tehnicile culturale care le vor asigura o anumită „autonomie educativă”;
• pregătirea este elaborată în mod conştient şi eşalonat, fiind asigurată de un corp de specialişti pregătiţi anume în acest sens. Informaţiile primite sunt cu grijă selectate şi structurate, permiţând o asimilare sistematizată a cunoştinţelor şi facilitând dezvoltarea unor abilităţi şi deprinderi necesare integrării individului în societate. Ea este puternic expusă exigenţelor sociale;
• acţiunea de evaluare se realizează în forme, moduri şi etape anume stabilite, pentru a facilita reuşita şcolară.
      Avantajele educaţiei formale:
• posibilitatea realizării unei evaluări individualizate de tip formativ;
• dezvoltarea sistematică a deprinderilor de muncă intelectuală a celui care se educă.
Carenţe ale educaţiei formale:
• predispunerea către rutină şi monotonie;
• dezinteres, plictiseală;
• inevitabila „cursă” pentru parcurgerea programei şcolare;
• puţine corelaţii interdisciplinare;
• activismul elevilor este redus;
• nu se fac legături cu experiaţa de viaţă a elevilor;
• conţinutul învăţării formle este supus evaluării de tip sumativ, cu tot cortegiul de consecinţe negative.
b) Educaţia nonformală (latinescul „nonformalis” – fără norme, în afara formelor organizate în mod oficial pentru un anumit gen de activitate) (Bontaş, 1998, p. 23).
     Cuprinde totalitatea acţiunilor şi influienţelor educative structurate, organizate  şi instituţionalizate, dar desfăşurate în afara sistemului de învăţământ (Stan, 2001).
     Există de la începutul secolului XX, odată cu constituirea în Germania a unei asociaţii a tinerilor – Wandervogels – ca o reacţie împotriva caracterului livresc al şcolii, prin care tinerii erau îndemnaţi  să călătorească, să cunoască natura, ţara.
    Caracteristici:
• acţiunile incluse în acest perimetru se caracterizează printr-o mare flexibilitate, oferind o mai bună posibilitate de pliere pe interesele şi posibilităţile elevilor (Cucoş, 1999, Stan, 2001);
• caracter facultativ  sau opţinal;
• include următoarele tipuri de activităţi: paraşcolare (de perfecţionare, reciclare etc.), perişcolare (vizite la muzeu, excursii, cluburi, cercuri ştiinţifice, vizionări de filme etc);
• elevii sunt implicaţi în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi;
• nu se pun note, nu se face o evaluare riguroasă;
• permite lărgirea orizontului cultural, îmbogăţirea cunoştinţelor din anumite domenii, dezvoltarea unor aptitudini şi interese speciale;
• se valorifică aptitudinile şi interesele elevilor;
• cunoaşte modalităţi diferite de finanţare;
• organizarea ei este planificată;
• poate fi o cale de ajutor pentru cei cu şanse mici de a accede le o şcolarizare normală (săraci, izolaţi, analabeţi, tineri în derivă, persoane cu nevoi speciale)
       (De Landsheere, 1992, cit. în Cucoş, 1999);
• activităţile sunt organizate de specialişti (Văideanu, 1988, citat în Cucoş, 1999);
• se disting patru opţiuni metodologice de desfăşurare a educaţiei formale:
1. centrată pe conţinuturi (sănătate, planning familial, formare agricolă);
2. centrată pe problemele vieţii cotidiene;
3. pentru conştientizare (în vederea cunoaşterii şi respectării drepturilor şi libertăţilor individuale);
4. educaţia umanistă (cultivarea unei imagini corecte despre sine, încrederea în capacitîţile de iniţiativă, de creaţie şi decizie) (Srinivasan, 1985, citat de Stanciu, 1999, p. 34).
Avantaje:
• spaţiu instructiv-educativ mult mai flexibil decât cel strict şcolar (mai mare libertate de acţiune);
• o mai bună selectare a informaţiilor;
• facilitează munca în echipă;
• realizează un demers pluri şi interdisciplinar;
• accentuiază obiective de tip formativ – educativ.
Dezavantaje:
• absenţa unor demersuri evaluative sistematice;
• cultivarea derizoriului, vehicularea unei culturi desuete.
c) Educaţia informală (latinescul „informalis” – fără formă).
      Educaţia informală nu exprimă o educaţie fără catacter formativ, ci caracterul spontan al acestei influienţe educative. Vorbim de educaţie informală în cazul influienţelor pe care  individul le resimte de-a lungul vieţii din partea familiei, a grupului de prieteni, a stării, a mass-media, în timpul competiţiilor sportive, al week-end-urilor (Marcu, cit. în Ciot, 2002, p. 49)
Se referă la totalitatea influenţelor educative neorganizate, nesistematice şi nesubordonate unor finalităţi educaţionale precise.
      Caracteristici:
• include totalitatea informaţiilor cotidiene vehiculate cu care este confruntat individul;
• informaţiile nu sunt selectate, prelucrate pedagogic sau transmise în conformitate cu principiile de organizare a procesului instructiv-educativ;
• conţinuturile se caracterizează prin varietate, mari dispersii, insuficiente corelări, discontinuităţi, valoare inegală.
Avantaje:
• oferă o mai mare libertate de acţiune individului;
• posibilitatea de gestionare a formării propriei personalităţi.
Dezavantaje:
• informaţiile sunt aleatorii, neselectate în funcţie de valoarea lor euristică;
• informaţiile sunt achiziţionate de cele mai multe ori involuntar (mass-media, discuţii ocazionale ect) (Cucoş, 1999, Stan, 2001);
• decalaje şi lipsă de comunicare între conţinuturile educaţiei formale şi cele ale educaţiei informale.
      Toate aceste trei educaţii „paralele”, chiar dacă au propriul cîmp de acţiune şi funcţionalităţi diferite, îngăduie extensiuni şi întrepătrunderi benefice, această articulare conducînd la întărirea lor reciprocă şi la efientizarea demersului educativ. Cele trei forme se sprijină şi se condiţionează reciproc. Trebuie recunoscut totuşi că, sub aspectul succesivităţii în timp şi al consecinţelor, educaţia formală ocupă un loc privilegiat, prin necesitatea anteriorităţii ei pentru individ şi prin puterea ei integrativă şi de sinteză. De amploarea şi profunzimea educaţiei formale depinde calitatea coordonării şi integrării influenţelor nonformale şi informale. La un moment dat ponderea educaţiei se poate deplasa  în favoarea nonformalului şi a informalului (Cucoş, 2006, p. 48).

Importanta educatiei in formarea unui tanar

Inca de la varste fragede, copii sunt indrumati de catre parintii lor spre educatie si formare, pentru ca acestia sa isi formeze si sa isi desavarseasca personalitatea. Educatia are un rol deosebit pentru reusita fiecaruia dintre noi in viata, si reprezinta un fenomen social, la care populatia participa in masa. Printre altele, acest proces are rolul de a forma elevi cu abilitati de comunicare la cele mai inalte nivele, imprima copiilor inca de mici ideea de bune maniere si respect reciproc fata de semeni, dar si fata de cei mai mari, si deschide acestora cai spre noi orizonturi are cunoasterii.

Educatia are un rol destul de important oriunde in lume, deoarece oricat de bogat sau sarac este bugetul unei tari, o parte din bugetul acestuia se aloca pentru educatie.

In Romania, bugetul alocat educatiei satisface nevoile minime ale unitatilor de invatamant din tara, iar sistemul de invatamant incepe sa fie din ce in ce mai bine pus la punct, drept dovada ca in ultimii ani Romania a obtinut foarte multe premii si distinctii la olimpiadele nationale si internationale pentru elevi, cat si premii la concursurile pentru profesori.

Liceele din Iasi se pot mandri de asemenea cu premii obtinute la olimpiadele nationale. In 2013, la Olimpiada Nationala de Limba, Comunicare si Literatura Romana, mai multi elevi de gimnaziu si liceu din Iasi au urcat pe podium, dintre care: elevele Filip Adelina, din clasa a VII-a, indrumate de prof. Camelia Gavrila a obtinut premiul I si Popescu Sabina din clasa a V-a a obtinut mentiune (gimnaziu), iar la liceu, premiul 1 a fost adus la Iasi tot de o eleva de la Colegiul National Costache Negruzzi, Patrau Alexandra, din clasa a X-a, sub indrumarea doamnei profesoare Mihaela Dobos, iar eleva Rezus Ioana Irina, de la acelasi liceu a obtinut mentiune. La clasa a XII-a, premiul 1 a fost obtinut tot de o eleva din Iasi, de la Colegiul National, indrumata de prof. Dorina Apetrei.

Elevii din Iasi au fost foarte bine cotati si pregatiti, aflandu-se pe primele locuri ale podiumului, iar aceasta performanta este in continuare sustinuta de competitiile din anii urmatori, la care elevii s-au prezentat de asemenea, pregatiti la cel mai inalt nivel.

Importața educației

In spatiul romanesc si in perioada actuala, apar numeroase intrebari referitoare la relevanta unei educatii solide. In opinia noastra, educatia are aceeasi importanta, indiferent de spatiu geografic sau epoca.

Cel mai pretios si mai durabil cadou care poate fi oferit de catre adulti copiilor este educatia, care le deschide o multitudine de ferestre catre lume, pentru a profita de oportunitati si a-si desavarsi progresul profesional si personal.

Motive pentru care educatia este importanta

 ne determina sa diferentiem raul de bine ne dezvolta o atitudine pozitiva fata de viata

elimina toate confuziile din mintea noastra ne ajuta sa ne realizam visele 

ne ajuta sa ne creem noi oportunitati transforma o minte golita intr-o minte deschisa

ne ofera o viata independenta ne determina sa ne purtam corect fata de ceilalti

ne ajuta in relationarea sociala ne poate oferi respect, un nume si faima

este importanta pentru dezvoltarea personala si sociala ne determina sa ne atingem potentialul maxim

ne dezvolta simtul civic, ne invata respectul fata de cei din jur ne ajuta sa muncim eficient, nu neaparat mai mult sau mai greu

ne constientizeaza in privinta drepturilor noastre, cat si a indatoririlor ne extinde viziunea asupra vietii

ne ajuta sa intelegem mai bine culturi diferite ne ofera instrumentele pentru rezolvarea mai usoara a problemelor cotidiene

ne ofera oportunitati de cariera exceptionale ne dezvolta capabilitatea de a interpreta lucrurile dintr-o perspectiva corecta

ne ajuta sa controlam complet rezultatele actiunilor noastre genereaza noi idei

Educaţia, o necesitate universală

Un rol deosebit de important pentru reuşita în viaţă îl are educaţia. Prin educaţie ca fenomen social înţelegem transmiterea experienţei de viaţă de la o generaţie la alta, cunoaşterea bunelor maniere şi comportarea în societate conform cu aceste deprinderi.

Importanţa educaţiei se poate vedea şi prin faptul că orice guvern, din orice stat cât ar fi el de sărac, are un minister sau un departament al învăţământului căruia îi alocă un procentaj din buget. Educaţia copiilor şi a tinerilor este o misiune delicată la care trebuie să participe cu eforturi susţinute atât şcoala, cât şi familia; cu alte cuvinte, educaţia se formează într-un mediu mai puţin formal cum este familia, iar apoi se continuă în mediul instituţionalizat cum sunt şcoala şi biserica.

            Educaţia se referă atât la însuşirea unor cunoştinţe teoretice, cât şi la un anumit comportament etic acceptat de societate. În primă instanţă vorbim despre o persoană care are o educaţie bună, posedă un set important de noţiuni teoretice, este educat prin formarea profesională şi printr-o cultură generală impresionantă. Accentul pe care îl pun în acest articol este pe educaţia morală, pe un comportament sănătos între oameni.

            O educaţie înaltă şi nobilă este educaţia creştină. Din această perspectivă, educaţia nu are de-a face doar cu predarea unor informaţii teoretice, cu abstractizări, ci mai presus de orice vizează modelarea caracterului. De exemplu, nimeni nu poate citi Fericirile enunţate de Mântuitorul şi apoi să rămână impasibil la nobleţea creştinismului, deoarece aici găsim autoportretul lui Isus Hristos, cea mai înaltă educaţie.

            Concepte greşite despre educaţie

             Un concept greşit despre educaţie este că responsabilitatea în educaţie revine în mod exclusiv şcolii. Nimic mai greşit. Şcoala echipează cu cunoştinţe teoretice, transmite informaţii în formă ordonată şi structurată, dar niciodată nu poate înlocui rolul părintelui.

Educaţia se formează în primul rând în căldura şi încrederea din familie. Aici copilul învaţă să spună adevărul, să fie cinstit, să aprecieze frumosul, să respecte munca şi să se achite de responsabilităţi. Pe bună dreptate, în limbaj popular se spune despre cineva că „are (sau n-are) cei şapte ani de-acasă”, pentru că aceştia sunt cruciali pentru tot restul vieţii.

            Alt concept greşit este că viaţa, cu experienţele ei bune şi rele, ne modelează. Viaţa aduce înaintea fiecăruia dintre noi obstacole, situaţii inedite şi presiuni de tot felul. Întrebarea majoră este cum ne raportăm noi la toate acestea? O societate în care întâlnim în mod frecvent nedreptăţi şi indiferenţă va putea oare modela un caracter moral sănătos? Sub nicio formă. Un personaj moral, echipat cu principii sănătoase de viaţă poate învinge nedreptatea şi are toate atuurile să devină un formator de opinie, unul care să exercite o influenţă bună şi asupra altora.    

            Ce putem spune despre puterea televiziunii şi a presei? Din nefericire, în goana după un rating bun, sunt televiziuni care prin programele de divertisment de prost gust, prin limbajul vulgar uzat de cei care apar pe sticlă şi prin inocularea ideii că banii contează cel mai mult, deformează gândirea sănătoasă. Oare se reeditează celebra sintagmă Pâine şi circ din perioada Romei antice? Parcă, iertat să-mi fie, dar se oferă prea mult circ, şi prea puţină pâine pentru popor.

Pledoarie pentru o educaţie sănătoasă

             Procesul educaţiei care necesită răbdare, atenţie şi perseverenţă, trebuie în mod obligatoriu să se muleze pe un caracter ales al educatorului. Nu este suficient doar să elaborăm enunţuri teoretice, ci este imperativ necesar să proclamăm ce trăim, şi să trăim ceea ce spunem. În excelenta carte Intelectualii scrisă de jurnalistul de notorietate Paul Johnson, acesta surprinde exact carenţele mari de caracter ale unora dintre oamenii care au influenţat lumea prin concepte elaborate. De exemplu, cunoscutul filosof şi scriitor francez din sec. al XVIII-lea, Jean-Jacques Rousseau, care a scris mult despre educaţie, şi care a exercitat o influenţă majoră asupra posterităţii, a trăit o viaţă dezorganizată, imorală, era un personaj egoist, vanitos şi iresponsabil. El şi-a abandonat toţi cei cinci copii la Spitalul Copiilor Găsiţi, şi a avut pretenţia că este îndreptăţit să elaboreze principii de educaţie.

            Dacă numărul educatorilor needucaţi este mare, realitatea şi istoria înregistrează şi persoane care au făcut din educaţie o adevărată profesiune de credinţă. Dintre aceste persoane o amintesc pe Monica, mama fericitului Augustin, cel care a fost unul dintre cei mai influenţi gânditori creştini pe care i-a avut omenirea. Ea a fost o femeie credincioasă care a acordat o mare atenţie formării morale a copilului ei. Dacă printre cititorii acestui articol sunt şi părinţi descurajaţi de întârzierea rezultatelor bune din viaţa copiilor lor, îi încurajez să nu dispere, pentru că, revenind la exemplul amintit, deşi tânărul Augustin în prima parte a vieţii a trăit o viaţă imorală, mai târziu exemplul Monicăi şi rugăciunile ei  l-au determinat să se redreseze moral. Şi mama lui John Wesley, întemeietorul metodismului în secolul al XVIII-lea, a acordat cea mai mare atenţie educării celor 16 copii ai ei. John a devenit unul dintre cei mai mari predicatori ai vremii sale, în timp ce fratele său Charles a fost un mare compozitor de cântece creştine.

            Aşadar, nimeni nu poate abdica de la rolul de educator, deoarece prin ceea ce spunem şi prin ceea ce facem influenţăm, voluntar sau involuntar, în sens bun sau în sens rău, pe cei din jurul nostru. Şi dacă totuşi avem această menire, oare de ce să nu o facem bine? Ce te împiedică dacă eşti tânăr să-ţi trăieşti viaţa frumos, să fii manierat şi să câştigi respectul colegilor? Ce te împiedică dacă eşti părinte să sădeşti valori morale în viaţa copilului tău?         Şi din moment ce recunoşti că în formă concentrată a fost enunţat un adevăr prin acest articol, ce te împiedică să-l pui în aplicare? Vestea bună este că încă se poate dacă începi de acum, pentru că fibra morală a naţiunii nu este încă roasă iremediabil

Educația

EDUCAŢIA ŞI PROVOCĂRILE LUMII CONTEMPORANE

– referat –

,, Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”- spunea Kant, prin urmare omul nu se naşte om: ,, tot ceea ce constituie umanitate: limbajul şi gândirea, sentimentele, arta, morala – nimic nu trece în organismul noului născut”- fără educaţie

        Menirea educaţiei este aceea ,, de a înălţa pe culmi mai nobile de viaţă omul, comunitatea etnică şi umanitatea, prin cultivarea valorilor spiritului”.

       Educaţia este unul dintre fenomenele care a apărut o dată cu societatea umană, suferind pe parcursul evoluţiei sale, modificări esenţiale. De la acţiunea empirică de pregătire a tinerei generaţii pentru viaţa socială educaţia a parcurs un drum lung devenind o adevărată ştiinţă cu statut propriu. Epoca actuală a informatizării,a călătoriilor interplanetare, a interdependenţelor culturale, economice sau de altă natură, pune probleme cu care omenirea nu s-a confruntat niciodată în istoria sa. Obiectivată în cele trei ipostaze (formală, nonformală şi informală), educaţia este chemată să formeze personalităţi uşor adaptabile la nou,creative şi responsabile.

         Realitatea contemporană demonstrează că rolul şcolii nu numai că nu s-a diminuat, ci a devenit tot mai complex. Ideile libertăţii şi descătuşării, umanismului şi creativităţii în educaţie ne îndeamnă să distrugem zidul de nepătruns al gândirii materialiste care ani în şir a creat stereotipii eronate. În actualul context, avem nevoie de o educaţie dinamică, formativă, centrată pe valorile autentice. În societatea actuală, caracterizată prin, mobilitate economică, politică şi culturală, noua ordine educaţională nu se concepe fără avangarda mişcării pedagogice teoretice şi a praxis-ului educaţional. Specialiştii sunt de acord cu patru teze pe care trebuie să se bazeze acţiunea constructivă:

·        educaţia este azi în centrul preocupării tuturor popoarelor;

·         învăţământul trebuie să fie considerat în orice societate, ca un ansamblu omogen, care să reflecte nevoile societăţii şi mijloacele de care dispune pentru satisfacerea lor;

·        criza existentă se manifestă pe două planuri: decalajul existent între aspiraţiile indivizilor şi nevoile societăţii, pe de o parte, şi capacităţile

·        sistemului de învăţământ, pe de altă parte, şi prăpastia existentă între ţările în curs de dezvoltare şi cele industrializate. 

Marile probleme cu care se confruntă omenirea cer o rezolvare urgentă, prin folosirea celor mai eficiente mijloace şi forme de educaţie. Se consideră că abandonarea valorilor tradiţionale ale educaţiei, lipsa unui sistem axiologic de educaţie prin valori şi pentru valori şi criza de conştiinţă morală şi spirituală a adus şcoala şi educaţia în faţa imperativelor lumii contemporane.

         S-a considerat că dezvoltarea nu poate fi autentică fără pace, că pacea nu poate fi autentică fără respectarea drepturilor omului şi asigurarea libertăţilor fundamentale, că, la rândul lor , aceste libertăţi şi drepturi sunt iluzorii acolo unde domneşte mizeria, foametea şi analfabetismul. Aceste evoluţii l-au condus pe Aurelio Peccei la introducerea unui nou concept, acela de problematică a lumii contemporane.

         A. Toffler afirma că trebuie create „consilii ale viitorului” care au nevoie de planificatori profesionişti, dar şi de studenţi, de tineri care caută responsabilităţile şi le văd ca fiind aducătoare de beneficii şi satisfacţii.

         Conceptul s-a impus şi este folosit astăzi în mod frecvent. El pune în lumină tocmai caracteristicile acestei problematici, care se impune atât colectivităţilor naţionale, cât şi grupurilor şi în cele din urmă persoanelor.

          Pe ansamblu, problematica lumii contemporane prezintă:

·        caracter universal, în sensul că nici o ţară de pe glob şi nici o regiune nu se poate plasa în afara acestei problematici;

·        caracterul global, în sensul că ea afectează toate sectoarele vieţii sociale, constituind o sursă de probleme deschise şi, în unele cazuri, de dificultăţi atât pentru sfera vieţii materiale, cât şi pentru cea a vieţii spirituale;

·        o evoluţie rapidă şi greu previzibilă, în sensul că oamenii se văd puşi în faţa unor situaţii complexe pentru care nu sunt pregătiţi, pentru abordarea  cărora nu au metode sau soluţii adecvate;

·        caracterul pluridisciplinar, adică cu conexiuni puternice şi numeroase în faţa acestor demersuri epistemologice; oamenii, tentaţi să folosească demersuri unidisciplinare şi nu pluridisciplinare, se văd dezorientaţi;

·        caracter prioritar şi presant, în sensul că presiunile exercitate asupra comunităţii mondiale şi a fiecărei comunităţi naţionale sunt puternice, de neeludat, cerând răspunsuri prompte, ingeniozitate şi deseori eforturi financiare importante.

Viitorul educaţiei constituie o prioritate a comunităţii mondiale; naţiunile au nu numai dreptul, dar şi datoria de a se sprijini reciproc pentru ca prin educaţie, cultură şi ştiinţă să ajungă la pace, progres şi prosperitate şi nu la haos, la dezumanizare, la disperarea provocată de un mediu în continuă degradare.                                        

Se afirmă pe bună dreptate, că unul dintre elementele definitorii ale societăţii contemporane este schimbarea. Noul mileniu în care păşim a moştenit însă multe probleme sociale, economice şi politice, care, deşi au marcat în mare măsură ultima jumătate de secol, sunt departe de a-şi fi găsit soluţiile. Dintre aceste probleme menţionăm: terorismul internaţional, rasismul, creşterea numărului săracilor, a analfabeţilor şi a şomerilor, etc.

Analfabeţi nu sunt doar cei ce nu ştiu să scrie şi să citească, ci şi cei care au deficienţe în cunoştinţele de bază, vorbindu-se de analfabetismul funcţional, iar mai nou şi de cel computerial.

Educaţia caută să contribuie la ameliorarea acestor probleme prin acţiuni specifice de prevenţie. Datorită eşuării în a găsi soluţii putem spune că educaţia se află în situaţie de criză. Prin criză se înţelege decalajul dintre rezultatele învăţământului şi aşteptările societăţii. Dintre soluţiile specifice şi generale găsite enumerăm:

     - inovaţii în conceperea şi desfăşurarea proceselor educative;

     - introducerea noilor tipuri de educaţie în programele şcolare;

     - întărirea legăturilor dintre acţiunile şcolare şi cele extracurriculare;

     - formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice;

     - conlucrarea dintre cadre didactice, elevi, părinţi şi responsabili de la nivel local;

     - organizarea de schimburi de informaţii între statele europene;

     - regândirea procesului de educaţie în vederea integrării cu succes a  tinerilor în viaţa profesională şi socială.

    

Impasul în care a intrat şcoala contemporană a fost provocat de trei categorii de explozii: explozia cunoştinţelor, explozia demografică şi explozia aspiraţiilor. Datorită dezvoltării ştiinţei şi tehnicii, s-a acumulat o imensă cantitate de informaţie care depăşeşte posibilităţile de asimilare oferite de tehnicile de instruire din trecut.

         În vederea facilitării adaptării la schimbare, ideal este ca educaţia să asimileze direcţia, conţinutul şi ritmul dezvoltării sociale, să-şi prefigureze conţinutul în funcţie de exigenţele societăţii viitoare, să pregătească omul pentru a se adapta la schimbare, prevenindu-se sau limitându-se stresul schimbării.

           Prin urmare, modul de dezvoltare a lumii contemporane este legat, în mare măsură, de modul în care educaţia poate să satisfacă cerinţele acestei dezvoltări.

          Răspunsurile educaţiei se situează pe două mari planuri: unul al lărgirii ariei şi conţinuturilor educaţiei şi altul constituit din inovaţiile în conceperea şi efectuarea proceselor educative. În primul caz se impune o elaborare riguroasă a educaţiilor, iar în al doilea caz se impune problema regândirii procesului de educaţie, în privinţa orientării, dimensionării, instrumentalizării elementelor de conţinut, în vederea integrării tinerei generaţii în viaţa socială prin intermediul profesiunii.

         Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor noi tipuri de educaţie dintre care:

·        educaţia relativă la mediu (educaţia ecologică );

·        educaţia pentru pace şi cooperare;

·        educaţia pentru participare şi democraţie;

·        educaţia pentru sănătate;

·        educaţia interculturală;

·        educaţia în materie de populaţie sau demografică;

·        educaţia economică şi casnică modernă;

·        educaţia pentru drepturile omului;

·        educaţia pentru schimbare şi dezvoltare;

·        educaţia pentru comunicare şi mass-media;

·        educaţia nutriţională;

·        educaţia pentru timp liber.

Noile educaţii s-au impus într-un timp foarte scurt, dat fiind faptul că ele corespund unor trebuinţe de ordin sociopedagogic din ce în ce mai bine conturate.

     Fără îndoială, lista noilor educaţii nu se încheie aici. Proliferarea lor creează dificultăţi autorităţilor în ceea ce priveşte includerea lor în planurile de învăţământ.

Conţinuturile, finalităţile şi obiectivele noilor educaţii propun un demers prin care educaţia încearcă să răspundă exigenţelor lumii contemporane şi să producă o schimbare a actului educativ în favoarea educaţiei bazată pe învăţare inovatoare, societală şi adaptabilă.

Noile educaţii sunt definite la nivelul programelor şi a recomandărilor UNESCO ca răspuns la imperativele lumii contemporane. Procesul declanşat stimulează trecerea de la demersurile specifice la abordările globale, interdisciplinare şi permite aprofundarea unor probleme sociale care cer soluţii concrete: democraţia, pacea, mediul,alimentaţia, sănătatea etc. aceste educaţii trebuie să fie gândite în condiţiile optimismului pedagogic, putând facilita descoperirea răspunsurilor la problemele cu care se confruntă fiecare generaţie.

Modurile de a grupa sau prezenta noile tipuri de conţinut variază, dar obiectivele lor sunt aceleaşi. Şcoala contemporană nu mai poate ocoli această problematică interdisciplinară care este a tuturor profesiunilor şi a tuturor cetăţenilor capabili să-şi îndeplinească rolurile sociale, etice şi politice care le revin. Introducerea noilor educaţii se face prin intermediul a două strategii: a)prima  strategie vizează promovarea unor noi modele consacrate diferitelor educaţii mergând până la crearea unor noi discipline mai cuprinzătoare (educaţia civică, educaţia cetăţenească, educaţia globală etc.);

b)a doua strategie presupune infuzia de elemente noi în conţinuturile tradiţionale, strategie adoptată în multe ţări, inclusiv în ţara noastră.

         În ciuda situaţiei paradoxale în care se găseşte, în pofida obstacolelor cu care se confruntă, educaţia este invitată să pregătească într-o manieră activă, mai

constructivă şi dinamică, generaţia viitoare. În aceste condiţii noile educaţii vin să pregătească un comportament adecvat, adică raţional care să atenueze în parte şocul viitorului.